De alegeri, am jucat în deplasare. Nu că dacă aş fi fost acasă, m-aş fi dus să votez. Nici vorbă. Doar ca aş fi făcut-o în tăcere şi neştiută de nimeni. Aşa, plecată de acasă fiind, mulţi dintre cei care au încercat să mă convingă să-mi exercit dreptul, bla, bla, bla au avut de-a face cu fixismu' meu legat de cât de naşpa şi făr' de viitor e ţara asta şi cât de tare mă doare pe mine în trei litere, vorba lu' Badea, de ce-o să se întâmple cu ea. Şi m-au lăsat în pace, nu înainte de a mă asigura că or să se mai schimbe lucrurile în viitor. În bine, cum altfel?
Da' nu-mi fac griji. Prezenţă la vot a fost şi fără mine, aşa că pot dormi liniştită.
Btw, care o fi satisfacţia pe care o resimţi după ce mergi la vot? Că mă gândesc că tre' să fie ceva, de vreme ce se buluceşte rumânu' să-i dea cu ştampila în cap unuia sau altuia. Adică, salarii mici, pensii aidoma, taxe mari, birocraţia - pe treaba ei, medicamente scumpe, măsuri anticriză - sublime, dar lipsesc cu desăvârşire, forfetaru' - forfetar, concediu' fără plată - puternic ancorat în mintea bolnavă a ălora de ne conduc, instituţiile statului - cu mersul lor încet, pe loc şi deloc, nivelu' de trai tinde spre minus infinit. Şi după ce-i înjurăm şi dăm cu ei de toţi pereţii, şi pe bună dreptate, ne ducem să-i votăm. Să alegem ce? Io îi suspectez p-ăştia de se duc la vot că dorm mai bine noaptea, altfel nu-mi explic. Nu există, practic, niciun alt motiv pt care s-ar duce să voteze. Fără a vrea să jignesc votanţii, da' io chiar nu le înţeleg logica. Bine, poate sunt io prea blondă la creierii capului şi am probleme de pricepere, admit. Sau poate conştiinţa civică încă funcţionează. Păi da, ce să le ceri needucaţilor de noi să aibă conştiinţă civică? Noi ştim doar să cerem, da' nu facem nimic pt a avea :))
Cam băsescieni oamenii din satul unde mi-am petrecut eu ziua de 22 noiembrie, după cum am putut constata. Cât despre ceilalţi candidaţi... Geoană ce mai era adus în discuţie şi doar în contexte de genu': "Da' îmi dă ceva dacă votez cu Geoană?"
Apropo de pozele postate, îndrăznesc să cred că Băse s-ar fi ales cu ceva mai multe voturi dacă n-ar fi trimis damele la cratiţă, respectiv la piaţă şi ar fi împărţit sutele alea de mii de euro investite în şorţuri de bucătărie, sacoşe, calendare, bannere, umbrele şi alte inutilităţi la bugetari/pensionari/studenţi, cu titlul de mărire de salariu/pensie/bursă.
Şi apropo de izbucnirile mele în momentele în care cineva încerca să mă convingă că unul dintre candidaţi face brânză mai bună/mai proastă decât contracandidatul. Măh, am ingerat ceva ce nu mi-a picat bine la ficaţi (şi nu, nu am mâncat kkt, cum ar putea crede unii) şi m-am trezit cu ditai alergia, sau intoxicaţia, sau ce-o fi ea care mă mănâncă toată pielea, de zici că am râie. Sau, cum îmi zicea cineva, m-o fi intoxicat clasa politică care m-a cam hăituit în ultimele zile. Că unde mă întorceam, numa' discuţii politice auzeam. Nefericită alegere să plec în sfânta zi de 22 noiembrie din casa mea, da' a fost musai. Aşa că acum mă tratez cu Clorocalcin şi Flonidan, ceea ce nu vă doresc şi vouă. Şi în încheiere, probabil că s-ar cuveni să-mi cer scuze părinţilor politicienilor români, ai căror gâţi i-am invocat în contexte nu tocmai ortodoxe ori de câte ori le apăreau odraslele pe la teveu.
PS
Dacă vă mai ţin nervii, vizionaţi filmuleţu' de-acilişa, autor Darius Groza. Avertisment: pe alocuri, conţine limbaj cam prea... becalian.