15 septembrie: debut de sezon toamnă-vară

Culori stridente, hăinuţe scurte, strâmte, epatante, frizuri cretine asezonate, pe ici, pe colo, cu una pereche ochelari de soare, cercei supradimensionaţi, poşete minuscule, limbaj colorat. Fiţe glamouroase sau glamour fiţos. A început şcoala. Esenţial e că azi aveai impresia că s-a spart conducta cu piţi. Nu că simţul meu vizual n-ar fi fost agresat şi de cocalari.
Cam asta s-a putut vedea în prima zi de şcoală pe străzi şi prin transportul în comun. Ca şi cum nu mi-ar fi ajuns toată vara să văd fetiţele în cizmuliţe albe/gri/mov de dantelă sau în pseudosandale d-alea tembele de îţi îmbracă glezna. Umblă vorba prin târg că tinerii îs împotriva uniformei. Să nuanţăm. Îs împotriva uniformei impuse de alţii, nu şi împotriva uniformei pe care şi-o impun singuri, sigur, zice-se că în deplin acord cu tendinţele.
Mi-e dor de sarafan şi de numărul matricol. Da' dor rău. Deşi număr matricol n-am purtat decât până în clasa a III-a sau a IV-a. Mai ţin minte şi acum ce număr aveam: 856 :)). Uniforma cu sarafan am mai purtat-o încă vreo trei ani după revoluţie. Mi-aduc aminte că, deşi profii ne ziseseră că avem voie să venim "în particular", mult timp am refuzat să îmbrăcăm altceva decât tradiţionala uniformă. Iar când, într-un final, micuţele ceauşiste şi-au luat inima în dinţi şi au renunţat la sarafan, au adoptat o ţinută superdecentă şi aproape aceeaşi în fiecare zi (fustă până la nivelul genunchiului şi bluză albă) şi o atitudine de nesiguranţă, trădată de întrebarea pe care i-o puneam dirigintei zilnic, fără excepţie, chiar cu riscul de a deveni agasanţi: "Putem să venim şi mâine în particular?" Deşi trecuseră vreo 3 sau 4 ani de la revoluţie, abia atunci, odată cu renunţarea la uniformă, am înţeles că se schimbase ceva.
Ce se mai strofoacă ai noştri aleşi să reformeze învăţământul. Mă întreb de ce şi pt cine. În mod sigur, pt ei, ca să mai bifeze în agendă o pseudorealizare din perioada mandatului. În niciun caz pt personajele obscure, denumite, impropriu, elevi, preocupate să-şi etaleze orice altceva în afară de cunoştinţe. Dar să nu generalizez, desigur :)).
Elevii se duc la şcoală pt că e învăţământul obligatoriu, nu pt că vor să înveţe ceva. Un lucru pe care-l faci forţat nu are cum să te atragă. Iar când e vorba să-ţi însuşeşti sute de informaţii din domenii care poate nu suscită niciun pic de interes asupra ta, să fii evaluat la astfel de discipline care nu îţi plac, nu se mai aplică principiul conform căruia pofta vine mâncând.
Eu aş desfiinţa învăţământul obligatoriu. Nici măcar ăla de patru clase n-ar mai trebui să fie obligatoriu. De ce trebuie să fie şcoala o povară? Nu, frate. Să te alfabetizezi doar dacă asta îţi doreşti cu adevărat. Mai departe, poţi aprofunda un domeniu care te atrage. Dacă nu te atrage nimic, nu-i bai, n-o să ţi se bage cultura generală cu de-a sila pe gât. N-ai ce pierde nici dacă înveţi de bunăvoie, nici dacă refuzi. În ultima situaţie, există o foarte mare probabilitate să ajungi europarlamentar sau, în cel mai rău caz, primar de sector.
Să aveţi un an încununat de succesuri, dragi elevi, şi nu vă spetiţi prea tare pt că ţara vă vrea proşti. Şi, dacă vă gândiţi mai bine, chiar şi voi vă vreţi proşti. Proşti, da' mulţi :)).