Aţi avut vreodată curiozitatea să citiţi jurământul lui Hipocrat? La mine a venit curiozitatea asta aşa, dintr-odată. Hm, interpretabil. El, jurământul. Şi în două variante. Că, deh, aia originală nu mai era în tendinţe pe la anu' 1975. Adică cine mai jura pe zei în secolu' 20?
Aşa că s-au mobilizat elveţienii şi l-au adus pe Hipocrat mai aproape de zilele noastre. Bine, s-au mobilizat şi-ai noştri, nu-i vorbă, de au tradus ce ziseră elveţienii că zise Hipocrat. E drept că un pic cam stângace, da' mai contează că "viaţa ţi-o consacri umanităţii" sau "o pui în slujba umanităţii"? E bine şi cu "consacrarea în slujba umanităţii", oricum nu-l respectă decât medicii care lucrează la privat. Ştiu, ştiu, sunt aceiaşi care lucrează şi la stat, numai că statu' n-are pe ordinea de zi motivarea de natură financiară a medicilor. Şi nici reabilitarea unor spitale care arată ca după bombardament. Şi nici achiziţionarea de aparatură modernă.
Ce mai tura-vura? Ai nevoie de serviciile medicului, de cunoştinţele şi de experienţa lui şi mai ales de atenţia lui? N-ai decât să ţi-l motivezi. Te ia de la stomac când intri într-un spital de stat? Ete, fleoşc. Confortu' îl ai acasă. Mă rog, dacă vrei musai confort, s-au inventat spitalele private. Lipseşte aparatura modernă sau instrumentarul nu e sterilizat? Eh, riscurile încep din momentul în care te naşti, iar norocul e cel mai bun medic, până la urmă.
Desigur că avem mulţi medici buni. Doar că eu nu la competenţă mă refer, ci la firea umană care se vrea motivată. Am auzit că ar fi şi medici care nu iau şpagă, care îşi dau tot interesul să te facă bine total dezinteresaţi. Şi cred că sunt. Dar oare câţi dintr-ăştia or fi mai rămas în România?
Citez din jurământ:
"Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate" (mai ales dacă mă dă la televizor). Cu conştiinţa faptului că nu pot supravieţui doar cu salariul de la stat şi cu demnitatea familistului care vrea tot ce-i mai bun pt a lui familie.
"Sănătatea pacienţilor va fi pt mine obligaţie sacră". Ei, acu', dacă instrumentarul o fi nesterilizat, nu-i vina mea, că io am doar obligaţia să-l mânuiesc corespunzător, nu să-l şi curăţ de bacterii.
"Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic". "Toate mijloacele" presupunând, cum altfel, şi mijloace financiare. Că doar nu zice explicit "toate mijloacele, mai puţin şpaga de la pacienţi".
"Colegii mei vor fi fraţii mei". Normal, pt asta s-a inventat Colegiul Medicilor. Ca să-i redea unui Ciomu dreptul de a profesa.
"Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială". Da' consideraţii financiare se pot interpune? Răspuns final: da. Recunosc că m-am întrebat dacă nu cumva "consideraţiile de stare socială" se suprapun întrucâtva "consideraţiilor financiare". Cum ar veni, medicul nu are voie să facă diferenţa între un nabab şi un badea Gheorghe atunci când le prescrie un tratament. Şi pe bune că nici n-o face dacă marchează cum trebuie badea Gheorghe.
"Voi păstra respectul deplin pt viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare...". Şi marmota învelea ciocolata în staniol...
Medicii ca medicii, da' de asistente ce ziceţi? Cam ele fac legea prin spitale, nu? Păi au mai multe drepturi decât ăi cu facultăţi, că ele pare-mi-se nu se iau după ce grăit-a Hipocrat, ele ştiu mai bine că România e o ţară cu nevoi speciale. Şi când ai nevoie de ceva, orice, marchezi banu', şi când n-ai nevoie de nimic, tot marchezi banu' că poate are nevoie de el altu' care-i mai şmecher ca tine.
Ce să zic? Am mai bine de 3 luni de zile de când mă tratez într-o clinică privată. Nu spun ce mă doare, că nu asta contează. Şi oricum, cea mai mare durere a fost pricinuită de suma pe care a trebuit s-o dau. Două salarii de-ale mele şi încă un milion peste. Noroc că s-a putut cu rate. Mă duc însă relaxată. Nici nu simt că mă duc la medic. Miroase a odorizant - din ăla care emană când treci prin faţa lui -, nu a seruri şi nici a dezinfectant ieftin. Aştept într-o recepţie unde am reviste, televizor, pereţi viu coloraţi şi tablouri, iar când îmi vine rândul, recepţionera mă conduce în cabinet. Într-o zi, doctorul s-a scuzat de vreo 4 ori faţă de mine pt că a întârziat şi pt că m-a făcut să-l aştept. Mi-a şi explicat motivele şi m-a rugat să-l înţeleg :). Oare pacienţii lui de la Elias l-or fi auzit vreodată cerându-şi scuze faţă de ei? Nu-s mofturi, dar pun mare preţ pe confortul meu psihic. Chiar dacă pt asta fac eforturi supraomeneşti.
Şi cum spuneam - sau cum n-am apucat să spun - am citit/văzut/auzit că se întâmplă atâtea nenorociri în clinicile şi spitalele de stat, că mulţi dintre purtătorii de halate albe par mai degrabă instruiţi să se ocupe de animale decât de oameni, încât n-o să ajung prea curând acolo, decât dacă, vreodată, voi fi în incapacitate de a lua decizii şi va trebui să decidă altul pt mine. Iar dacă n-o să am bani să merg la un spital privat, probabil că o să prefer să mor.
Când difuzează Pro TV seria Iisus din Nazareth
Acum 10 ore