Preambul la bloggareala

Nush ce m-a apucat mai degraba: dorinta de a intra in randul lumii (al lumii bloggerilor, fireste), nevoia de a-mi varsa amarul, recte frustrarile, in public sau dorinta de a-mi face cunoscut pseudotalentul literar, neremarcat pana acum nici macar de mama. Sau poate toate trei la un loc? Si cum is atat de ahtiata dupa internet incat nu-mi imaginez viata fara el, zic hai sa trec si io de la haifaiv si netlog la o treapta superioara a navigarii, asa ca am marcat si-un blog la CV. Usor de zis, ceva mai greu de facut. De facut, il fac, nu-i bai, da' despre ce sa fie? Sa fie, sa fie, sa fie...... sa fie un blog literar. Nu-s io Veronica Micle sau Hortensia Papadat-Bengescu, nici macar Otilia Cazimir ca sa "ma produc" pt copii, da' acolo doua versuri cu rima alba si ceva elemente de prozodie respectate oi fi in stare sa scriu. Sau mai bine proza. Da, e mai usor. Atat doar ca muza e plecata in sat cu doru' si cu toate astea io am chef sa-mi fac de cap prin spatiul virtual. Pai sa-mi fac, nu ma opreste nimeni, doar ca tre' sa am si cu ce. Asa ca m-am hotarat sa scriu despre ce ma doare pe mine cel mai mult de ceva vreme incoace, adica de vreo cativa ani de cand am dat piept cu greutatile vietii. Pai ce ma doare? Ma dor multe. Sau mai bine zis, cam toate. Deci ma dor toate, deci nu-mi convine nimic, deci sunt foarte nemultumita, deci care n-am avut noroc, deci sunt frustrata. Asta e. Frustrata, frustrata, frustrata. Am gasit. Nu e de bine, da' e de scris. Cat de curand.