Meserii pe cale de disparitie vs meserii pe cale de aparitie

Inspirata de geniala postare a fostei mele colege de suferinta de la "Gandul", Mona, http://alisbobe.blogspot.com/2009/02/sa-fi-avut-baba-un-era-ministru-de.html, m-am gandit sa dizertez si eu asupra rolului femeii in societate. Si nu al oricarei femei, ci al femeii-sef. Ei, da, femeia-sef este o specie aparte. Si oare sa existe cineva care sa nu fi avut ocazia sa cunoasca aceasta specie? M-am intrebat intotdeauna cum ajung femeile sefe. Unele, probabil, au atat de multe cunostinte in domeniul lor si, deopotriva, abilitatea de a aplica aceste cunostinte in cel mai natural mod posibil, incat par facute pentru functii de conducere. Ele sunt competentele (si aici nu folosesc termenul "competent" in sens peiorativ). Dar cred ca astea sunt cele mai putine. Altele ajung in functii de conducere fiind numite tot pe criterii de competenta, dar nu din aia profesionala (si cred ca, daca in ultimele zile n-as fi citit, recitit si rascitit blogul unui alt "victim" al sistemului romanesc corporatist - http://cristianbotez.wordpress.com/2009/02/10/manifest-pentru-demnitatea-ziaristilor/ -, n-as fi stiut sa ma exprim cu atata "maiestrie", pt ca nu mi-ar fi trecut prin cap ca pot exista "criterii felationiste" de competenta - comentariile 65, 80. Recunosc, imi place cum suna). Ma feresc totusi sa aproximez cam cate femei ajung sus fiind "unse" exclusiv pe acest criteriu, dar cred ca... sa tot fie. Ei, dar exista si o a treia categorie: nevestele de manageri. "Manageritzele", cum imi place mie sa le spun. Ele nu tre sa fie competente, nu tre sa fie prezente la serviciu, nu e nici macar necesar sa fie prea responsabile. Lipsite de principii, sotiile-sefe isi manifesta autoritatea intr-un unic mod: la intervale regulate de timp, ele readuc la cunostinta angajatilor statutul lor, acela de neveste de manager. Lipsite de scrupule, dar avand veleitati de fiinte perfecte si perfectioniste, niciodata perfectibile caci autosuficienta este o trasatura sine qua non a personajelor noastre, ciudatele creaturi isi concentreaza atentia in doua directii: una este cea a limbajului si cealalta este cea a tonalitatii. Din vocabularul lor nu vor lipsi jignirile care ar trebui sa te faca sa intelegi ca tu, angajatule, esti un incompetent, incompetentule care esti tu incompetent, si care io ditai "manageritza" te tolerez, zau daca stiu de ce, motiv pt care tre sa-mi fii recunoscator ca datorita mie, "manageritza", ai un loc de munca decent intr-o companie de prestigiu. Iar tu, angajatule, ai sa ajungi incet-incet la concluzia ca nimic din ceea ce faci nu este bine, pt ca nimic din ceea ce faci nu este pe placul sefei-neveste-de-manager si sa-ti fie clar ca numai ce defineste ea ca fiind bine e bine cu adevarat, iar daca in conceptia ei tu nu faci niciodata nimic bine, inseamna ca ori esti prost ca n-ai cunostinte in domeniu, ori esti prost ca accepti sa te trateze ca pe un gunoi. Deci, oricum ai lua-o, esti prost, prostule, care esti tu prost, angajat prost care nu ai pic de demnitate, care te sacrifici prostituandu-te. Cat despre tonalitate... inalta, desigur, ca sa bagi frica in el de mojic.
Dar destul despre jobul de "manageritza", job pe cale de aparitie, desigur. De fapt, nu mai e pe nicio cale, ca deja a aparut, doar ca urmeaza sa mai fie consemnat si in nomenclatorul de meserii. Unde, pentru evitarea confuziilor, sper sa nu se numeasca "manageritza" pt ca, in afara de faptul ca as solicita DDA-ul aferent, ar mai exista si pericolul confuziei, caci, repet, "manageritza" nu inseamna "femeie manager", ci "nevasta de manager". Clar???
Hai sa bat putin campii si despre un alt job a carui existenta dateaza de zeci de ani, dar care se pare ca va disparea intr-un viitor nu prea indepartat: acela de corector. Sigur, doar trebuia sa scriu ceva si despre mine, nu? Ca doar nu degeaba am in spate fo doi ani de corectura (si cu ceva insertii de jurnalism autentic, desigur). LOL. Daca nu ma insala memoria si mai ales cultura generala, Caragiale, Nichita Stanescu sau Marin Preda au fost si ei corectori pe la inceputurile carierelor hartistice. Manageri inca n-au ajuns si cu atat mai putin "manageritze". Dar asta pt ca pe atunci nu se cunostea notiunea de "manager". Acu', numa' cine nu vrea nu ajunge manager (sau "manageritza"). Cat despre corectori, ce sa spun? Nu cred sa se mai inalte din randul corectorilor vreun Caragiale sau vreun Nichita, da' macar acolo un scriitoras de duzina poate o da si meseria asta. Nu de alta, da' daca s-or mai gasi vreo cativa corectori frustrati ca mine, maine-poimaine o sa inauguram "clubul corectorilor emoisti taietori de venele din dotare".
Da' vorba romanului frustrat: "Noi sa fim sanatosi", ca manageritze, pitipoance, cocalari, mamaitze porno, clanuri mafiote si alte produse made in Romanica o sa gasim la tot pasu'.