Astăzi: prietenia dintre Bachus şi senzorul meu de gaze
Ziceam aici că am feelingu' c-o să am motive să-i dau înainte cu aventurli blonde. Şi mare dreptate avusei.
Lucrurile stau cam aşa: se ia un detector de gaze, se fixează acolo unde hotărăşte reprezentantul Distrigaz (GDF Suez, pardon) şi se apucă să ţiuie şi să beculească roşu dacă detectează scăpări de gaze, moment în care se întrerupe automat alimentarea cu gaze ca să nu sară consumatoru' casnic în atmosferă cu tot cu suprafaţa utilă posedată şi să le facă astfel un pustiu de bine şi vecinilor din dotare. După care se detectează sursa de la care provine scăparea de gaze şi, dacă pericolul este eliminat, acelaşi consumator manevrează singurel un buton de deblocare a senzorului, fie prin apăsare, fie prin tragere în afară, în funcţie de model. Booooon.
Da' ce te faci dacă, timp de aproape doi ani, nu ţi-a ţiuit nicio alarmă... senzorială şi dintr-odată se trezeşte din amorţeală, impulsionată de concentraţia prea mare de aburi bahici emanaţi de juma' de litru de vin care fierbea în legea lui pe aragaz? Păi, în principiu, încerci să vezi ce-a apucat-o. Asta după ce te depanichezi. După care stingi aragaz, deschizi geam şi faci ceva cu butonul ăla de deblocare a senzorului. Numa' că, nefiind nevoită să acţionez asupra butonului respectiv timp de doi ani, cum am mai spus, am cam uitat ce mi-a zis domnu' de la Distrigaz (GDF Suez, pardon din nou) că tre' să fac cu el, atunci când mi l-a instalat - să-l împing sau să-l trag. Prin urmare, tras fiind în afară, io l-am împins.
Aşa că azi-noapte, după ce mi-au plecat musafirii şi m-am mobilizat să spăl ce era de spălat, centrala mea se încăpăţâna să nu-mi dea apă caldă şi să beculească şi asta roşu. Ca să nu mai zic că nici căldură nu voia să-mi dea, că doar stătusem până atunci cu geamuri deschise ca să nu dorm în aromă de Bachus şi să mă duc azi la serviciu năucă de creierii capului.
M-am tot învârtit pe lângă butonul ăla de deblocare a electrovalvei, m-am tot rugat de el cu ceru' şi cu pământu', el nimic. Alternativa? SUG, bine-nţeles. Aşa că azi de dimineaţă am alertat Serviciul de Urgenţe Gaze, iar echipa de intervenţii a Distrijedefeului ăluia sau cum îi zice a ajuns în mai puţin de o oră. Şi după ce intervenientul şi-a luat notiţe într-o agendă conştiincios ca un poliţist (btw, mă amuză teribil cu câtă conştiinciozitate îşi notează poliţiştii diverse chestii în agendă, de parcă ar fi şi în stare să se folosească de datele pe care şi le notează) şi m-a întrebat dacă am simţit miros de gaz (de gaz, nu, doar de vin :))), mi-a explicat că io, de fapt, mi-am închis singură-singurică alimentarea cu gaz, întrucât senzorul nu-mi blocase electrovalva, întrucât io am dat drumul repede-repede la geam şi toţi aburii dăduseră buluc să iasă din încăpere, întrucât, pericolul fiind înlăturat, senzorul s-a gândit că nu mai e cazu' să acţioneze în consecinţă, întrucât io m-am panicat şi am început să mă joc la butoane, întrucât nu m-am jucat cum trebuie, ci, dimpotrivă, fix pe dos. Întrucât, fireşte, neuronu' nu m-ajută în astfel de situaţii.
Da' acu' îs bine, sănătoasă şi pregătită, fireşte, pt o nouă zi de muncă de duminică. Şi, mulţumesc divinităţii, am scăpat şi fără să fiu nevoită să fac vreo vizită prin eter. Da' poate-mi explică totuşi şi mie cineva de ce senzorialul ăla... gazos nu e atât de amabil încât să facă şi el o diferenţă de bun-simţ între mirosul emanat de gaze, cel emanat de alcool şi cel emanat de after shave, ca să nu mai bage în sperieţi personalităţile nevricoase şi cu naturelu' simţitor, like me.
Se afișează postările cu eticheta politie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politie. Afișați toate postările
31 ianuarie 2010
25 aprilie 2009
Pai, de ce n-ati spus asa de la inceput?
Indemnul din imagine l-am vazut scris pe mai multe ziduri de pe Lipscani. Fata din poza in mod sigur nu se grabea spre politie, ca sa o salveze, cred ca se grabea sa depaseasca zona de poduri, podulete si alte punti de legatura dintre cele doua parti ale Lipscaniului. De la ce-o fi trebuind salvata politia? De la inec, cred. Ca vad ca se scufunda din ce in ce mai mult. Remarc si grafica literei "o", simbolul persoanelor cu dizabilitati. De unde deduc ca politia este o institutie cu nu prea multe abilitati in a furniza cetateanului "siguranta si incredere".
12 februarie 2009
"Siguranta si incredere" in eterna si fascinanta Romanie
Aproape ca nu este zi de la Dumnezeu sa nu se intample ceva "demn" de tara in care traim. De data asta ma refer la abuzul politistilor din Targoviste asupra cetateanului care a filmat o masina a politiei parcata neregulamentar in statia de autobuz.
E o dovada in plus a faptului ca astfel de abuzuri nu fac decat sa ascunda lipsa de competenta a organului. Sa inventariem momentele abuzului:
1. politistii nu se legitimeaza, asa cum prevede legea, in momentul retinerii targovisteanului; asta reiese din faptul ca, odata urcat in masina politiei, cetateanul insista sa afle numele celor doi (nu-l afla decat pe-al unuia, pana la urma);
2. politistii invoca faptul ca omul nu le-a cerut acceptul sa le filmeze masina; atat doar ca masina se afla parcata pe spatiul public, intr-o statie de autobuz, si nu pe domeniul privat;
3. este dus cu forta la politie pentru a da o declaratie in care sa explice de ce a filmat o masina aflata pe un spatiu public, in conditiile in care astfel de retineri se justifica doar daca fotografiezi/filmezi proprietati private sau persoane, fara acordul acestora.
La sectia de politie, unul dintre politisti dezvaluie scopul pt care cetateanul a fost luat pe sus: "ne predati acumulatorul, iar telefonul il tineti dumneavoastra". Sigur, iezista si o iesplicatie: nu se filmeaza in incinta. Dar de ce trebuia predat acumulatorul? Telefonul se putea inchide pur si simplu, fara sa-i fie scos acumulatorul. Ma intreb daca, in conditiile in care omul le-ar fi dat acumulatorul, l-ar fi mai vazut vreodata inapoi. Am mari dubii.
Toata stima pt targovistean. Dincolo de faptul ca ceva ganduri de razbunare au existat (el insusi declara ca i-a fost ridicata masina, cu cateva zile in urma, pt ca o parcase in apropierea statiei de autobuz), este clar ca politistii au vrut sa mearga la intimidare atunci cand l-au luat pe sus ca sa-l duca la sectie. Din fericire, omul nu si-a pierdut nicio clipa capul, a fost tot timpul constient ca nu a comis nicio ilegalitate, a fost de-o sinceritate dezarmanta (spunandu-le ca vrea sa trimita filmarea la presa) si le-a demonstrat politistilor in cele din urma ca au comis un abuz asupra lui si ca singurul lor obiectiv era de a pune mana pe filmul care ar fi aruncat o pata in plus asupra institutiei statului.
In ce ma priveste, raporturile mele cu politia au fost putine la numar, limitate in general la eliberari de diferite documente si la doua declaratii date in ultimii 5 ani (una data in urma unei razii efectuate in caminul studentesc, conform careia am fost martora "extragerii" - fie de sub pat, fie din vreun dulap - a partenerilor colegelor de camera; cealalta data la politia TF Suceava, in urma furtului din tren a bagajului proprietate personala). Putinele contacte cu politia au fost - unele dintre ele - destul de amuzante. Spre exemplu, in toamna anului trecut, m-am hotarat sa devin bucuresteanca cu acte in regula, fapt pentru care m-am prezentat cu documentatia necesara la politia de sector in scopul eliberarii cartii de identitate. Numai ca, fiind posesoare de ochi albastri, nu prea ma impacam cu blitzul aparatului de fotografiat, care, dupa cateva cadre repetate, se incapatana sa-mi afiseze aceiasi ochi rosii. Politistul mi-a explicat ca mi-ar putea prelucra culoarea ochilor, doar ca ar fi mult prea evident efectul de artificial al culorii, ceea ce nu e deloc indicat pt un act de identitate. Asa ca m-a poftit sa ies afara si sa stau la lumina vreo cateva minute, ca sa nu mai am pupilele dilatate, dupa care sa revin la poza. Dupa cateva secunde in care am incercat sa-mi dau seama daca face misto de mine sau vorbeste serios, am iesit afara ca sa stau cu ochii in soare. La fiecare minut scurs, ma uitam in oglinda de la pudriera sa vad daca mi s-au contractat pupilele. Cand am considerat eu ca s-au contractat indeajuns, am intrat. A fost suficient sa fac doar cativa pasi pe holul intunecat al sectiei, ca problema sa revina. Am ajuns iar la poza, iar blitzu', iar ochii rosii, iar blitzu', iar ochii rosii, pana cand domnu' politist a avut o revelatie: sa-mi faca poza fara blitz. Si shoc, a mers.
Cat despre declaratia data pt furtul bagajului din tren... ce sa zic. Noroc cu domnu' agent care m-a mai binedispus un pic, asta dupa ce mi-a zis ca n-am sanse sa-mi recuperez geanta si sa zic mersi ca n-am patit-o mai rau. Incerc sa redau aproximativ franturi din dialogul pe care l-am avut atunci cu agentul, in timp ce-mi dicta declaratia: "-Ce aveai in geanta? -Materiale didactice: teste, fise de lucru, materiale de la cursuri de perfectionare si de la cercuri pedagogice. -Testele erau corectate sau ii lasi pe aia cu mediile neincheiate? -Erau corectate. -Da' ce predai? -Limba franceza. -Si eu am avut acum cateva zile examen la franceza, la Academie, si n-am stiut nimic. Sa-mi lasi numaru' tau de telefon (rade), poate te trimit data viitoare in locu' meu." Am zambit. "Noi ne intalnim frecvent cu cazuri dintr-astea. Zi mersi ca nu ti-a dat cu spray paralizant, ca nu te mai trezeai pana la Bucuresti (ma aflam in trenul Vatra Dornei - Bucuresti si coboram la Focsani). Odata, un coleg de-al meu a adormit tot asa, singur in compartiment, iar hotu' i-a furat portofelu' in care avea legitimatia. Iti dai seama ce penibil pt un politai". Cand sa ies din birou, observ undeva, lipit pe perete, un afis: "Sexul NU dauneaza grav sanatatii". M-am abtinut sa nu ma pufneasca rasul. Am iesit din birou, iar domnu' agent m-a condus pana la iesirea din maghernita aia (politia TF din Suceava se afla, pe vremea aia, intr-o baraca) si a incercat sa ma consoleze: "In definitiv, n-ai pierdut chiar mare lucru, nu? Astia n-or sa aiba ce face cu atata hartogaraie inutila. Macar sa ai satisfactia ca si-au luat o teapa mare de tot, fomistii." Satisfactia asta n-am prea resimtit-o, ce sa zic, dar dincolo de faptul ca mi s-a demonstrat o data in plus faptul ca politia romana nu se prea omoara sa fie in slujba cetateanului, mi-a placut maniera de comunicare a agentului.
E o dovada in plus a faptului ca astfel de abuzuri nu fac decat sa ascunda lipsa de competenta a organului. Sa inventariem momentele abuzului:
1. politistii nu se legitimeaza, asa cum prevede legea, in momentul retinerii targovisteanului; asta reiese din faptul ca, odata urcat in masina politiei, cetateanul insista sa afle numele celor doi (nu-l afla decat pe-al unuia, pana la urma);
2. politistii invoca faptul ca omul nu le-a cerut acceptul sa le filmeze masina; atat doar ca masina se afla parcata pe spatiul public, intr-o statie de autobuz, si nu pe domeniul privat;
3. este dus cu forta la politie pentru a da o declaratie in care sa explice de ce a filmat o masina aflata pe un spatiu public, in conditiile in care astfel de retineri se justifica doar daca fotografiezi/filmezi proprietati private sau persoane, fara acordul acestora.
La sectia de politie, unul dintre politisti dezvaluie scopul pt care cetateanul a fost luat pe sus: "ne predati acumulatorul, iar telefonul il tineti dumneavoastra". Sigur, iezista si o iesplicatie: nu se filmeaza in incinta. Dar de ce trebuia predat acumulatorul? Telefonul se putea inchide pur si simplu, fara sa-i fie scos acumulatorul. Ma intreb daca, in conditiile in care omul le-ar fi dat acumulatorul, l-ar fi mai vazut vreodata inapoi. Am mari dubii.
Toata stima pt targovistean. Dincolo de faptul ca ceva ganduri de razbunare au existat (el insusi declara ca i-a fost ridicata masina, cu cateva zile in urma, pt ca o parcase in apropierea statiei de autobuz), este clar ca politistii au vrut sa mearga la intimidare atunci cand l-au luat pe sus ca sa-l duca la sectie. Din fericire, omul nu si-a pierdut nicio clipa capul, a fost tot timpul constient ca nu a comis nicio ilegalitate, a fost de-o sinceritate dezarmanta (spunandu-le ca vrea sa trimita filmarea la presa) si le-a demonstrat politistilor in cele din urma ca au comis un abuz asupra lui si ca singurul lor obiectiv era de a pune mana pe filmul care ar fi aruncat o pata in plus asupra institutiei statului.
In ce ma priveste, raporturile mele cu politia au fost putine la numar, limitate in general la eliberari de diferite documente si la doua declaratii date in ultimii 5 ani (una data in urma unei razii efectuate in caminul studentesc, conform careia am fost martora "extragerii" - fie de sub pat, fie din vreun dulap - a partenerilor colegelor de camera; cealalta data la politia TF Suceava, in urma furtului din tren a bagajului proprietate personala). Putinele contacte cu politia au fost - unele dintre ele - destul de amuzante. Spre exemplu, in toamna anului trecut, m-am hotarat sa devin bucuresteanca cu acte in regula, fapt pentru care m-am prezentat cu documentatia necesara la politia de sector in scopul eliberarii cartii de identitate. Numai ca, fiind posesoare de ochi albastri, nu prea ma impacam cu blitzul aparatului de fotografiat, care, dupa cateva cadre repetate, se incapatana sa-mi afiseze aceiasi ochi rosii. Politistul mi-a explicat ca mi-ar putea prelucra culoarea ochilor, doar ca ar fi mult prea evident efectul de artificial al culorii, ceea ce nu e deloc indicat pt un act de identitate. Asa ca m-a poftit sa ies afara si sa stau la lumina vreo cateva minute, ca sa nu mai am pupilele dilatate, dupa care sa revin la poza. Dupa cateva secunde in care am incercat sa-mi dau seama daca face misto de mine sau vorbeste serios, am iesit afara ca sa stau cu ochii in soare. La fiecare minut scurs, ma uitam in oglinda de la pudriera sa vad daca mi s-au contractat pupilele. Cand am considerat eu ca s-au contractat indeajuns, am intrat. A fost suficient sa fac doar cativa pasi pe holul intunecat al sectiei, ca problema sa revina. Am ajuns iar la poza, iar blitzu', iar ochii rosii, iar blitzu', iar ochii rosii, pana cand domnu' politist a avut o revelatie: sa-mi faca poza fara blitz. Si shoc, a mers.
Cat despre declaratia data pt furtul bagajului din tren... ce sa zic. Noroc cu domnu' agent care m-a mai binedispus un pic, asta dupa ce mi-a zis ca n-am sanse sa-mi recuperez geanta si sa zic mersi ca n-am patit-o mai rau. Incerc sa redau aproximativ franturi din dialogul pe care l-am avut atunci cu agentul, in timp ce-mi dicta declaratia: "-Ce aveai in geanta? -Materiale didactice: teste, fise de lucru, materiale de la cursuri de perfectionare si de la cercuri pedagogice. -Testele erau corectate sau ii lasi pe aia cu mediile neincheiate? -Erau corectate. -Da' ce predai? -Limba franceza. -Si eu am avut acum cateva zile examen la franceza, la Academie, si n-am stiut nimic. Sa-mi lasi numaru' tau de telefon (rade), poate te trimit data viitoare in locu' meu." Am zambit. "Noi ne intalnim frecvent cu cazuri dintr-astea. Zi mersi ca nu ti-a dat cu spray paralizant, ca nu te mai trezeai pana la Bucuresti (ma aflam in trenul Vatra Dornei - Bucuresti si coboram la Focsani). Odata, un coleg de-al meu a adormit tot asa, singur in compartiment, iar hotu' i-a furat portofelu' in care avea legitimatia. Iti dai seama ce penibil pt un politai". Cand sa ies din birou, observ undeva, lipit pe perete, un afis: "Sexul NU dauneaza grav sanatatii". M-am abtinut sa nu ma pufneasca rasul. Am iesit din birou, iar domnu' agent m-a condus pana la iesirea din maghernita aia (politia TF din Suceava se afla, pe vremea aia, intr-o baraca) si a incercat sa ma consoleze: "In definitiv, n-ai pierdut chiar mare lucru, nu? Astia n-or sa aiba ce face cu atata hartogaraie inutila. Macar sa ai satisfactia ca si-au luat o teapa mare de tot, fomistii." Satisfactia asta n-am prea resimtit-o, ce sa zic, dar dincolo de faptul ca mi s-a demonstrat o data in plus faptul ca politia romana nu se prea omoara sa fie in slujba cetateanului, mi-a placut maniera de comunicare a agentului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
