Câinele moare de drum lung şi votanţii lu' Băsescu de grija altora. Şi o clasificare

Notă: Postul nu este în niciun caz despre Băsescu sau despre vreun alt portocaliu (şi nici despre Victor, Crin sau Daniel), ci doar despre votanţii lui şi ale lor preocupări cotidiene.

Sâmbătă. Se făcea că eram în autobuz într-o semiaglomeraţie. Inevitabil, aud discuţia de lângă mine dintre două doamne si doi domni, doamnele şi unul dintre domni - ceva mai în vârstă, celălalt... domn (punctele de suspensie sunt menite a înlocui exclamaţia "wow, ce unghii murdare avea") - ceva mai puţin în vârstă. Cel din urmă vorbea cu patimă şi cu aerul de atoateştiutor despre cum se face partajul, cât îi revine fiecăruia dacă ajung la o înţelegere, despre cum va fi copilul pus să aleagă între mamă şi tată că deja e mare şi are discernământ etc. Fără nume pomenite în cursul disertaţiei, ai fi crezut că personajele tocmai ce se întorc de pe la vreun tribunal sau de pe la vreun notar ceva.
Până când... vorbăreţul se decide să aducă în discuţie şi alte date precum: diferenţă de vârstă extrem de mare, aventuri extraconjugale şi sume foarte, foarte mari. Deja începea să le sune cunoscut tuturor călătorilor din autobuz.
''Haide, frate, par oameni serioşi, n-ar putea să aibă discuţii futile", gândeam eu, şi cu mine, probabil, o gândeau şi alţii.
Dacă mai aveam vreo urmă de îndoială, mi-a fost spulberată în momentul în care una dintre doamne a venit cu nume. Şi iar începură să curgă părerile: "Păi, aşa-i trebuie dacă a luat-o la 19 ani. Ce, nu mai erau femei frumoase mai de vârsta lui? Chiar vedete mai la 40 de ani, 40 şi ceva de ani, dacă voia vedete", "Clar, el a făcut prostia", "Păi, da' aia cât să stea cu el?", "Da' şi ea l-a-nşelat în timpu' ăsta", "Amândoi au înşelat" etc.
A trebuit să cobor, dar tare aş fi fost curioasă sa aflu dacă, după părerea lor, Irinuca avea să rămână cu Monica sau cu Iri.

De ce am zis că-s votanţi ai lui Băsescu?
În primul rând, îs votanţi soto. La vârsta lor, în mod sigur apreciază faptul că au drept de vot şi, în mod la fel de sigur, şi-l şi exercită.
În al doilea rând, aveau o sclipire aparte în ochi. "E aşa cum spun io, că io ştiu" gen :). Îs adorabili ăia de-şi dau cu părerea despre absolut orice. Ceva genu' "ştie tot". Păi, votantul "ştie tot" l-a ales pe Băse. (Şi de-aici încep să divaghez niţel). Mai există şi votantul "ştie multe". Ăsta-i votant de opoziţie. La fel de adorabil şi ăsta... Cei mai adorabili, după umila-mi părere, sunt cei din categoria "miserupiştilor". Votează orice şi cu oricine, numai să-şi exercite dreptu' la vot. Ăştia-s cei care ori votează candidatul cu cele mai mici şanse, ori îşi votează propriul candidat, pe care şi-l scriu singuri cu pixu' pe buletinu' de vot :), ori se adresează direct unuia dintre candidaţii deja înscrişi pe buletinul de vot, făcând (ab)uz de substantive comune care încep cu "m", "p", "f". Şi, în fine, ultima categorie e cea a "miserupiştilorrăudetot" (grupare la care şi io mi-am depus adeziunea de foaaaaaarteeeeeee multă vreme), care găsesc o mie de activităţi mai importante în ziua alegerilor, altele decât mersul la vot.

Nu în ultimul rând, nici nu încape discuţie că vorbim despre otevişti. Păi, nu oteviştii fură cei care votară portocaliu? (Mă rog, acum probabil că s-au sucit).

Acelaşi traseu, cu doi ani în urmă. Cum ar veni, condiţiile socio-economice s-au schimbat, actorii aşijderea, doar românului pare să îi ţină în continuare de foame grija pt capra vecinului.

Aventuri blonde

Astăzi: prietenia dintre Bachus şi senzorul meu de gaze

Ziceam aici că am feelingu' c-o să am motive să-i dau înainte cu aventurli blonde. Şi mare dreptate avusei.
Lucrurile stau cam aşa: se ia un detector de gaze, se fixează acolo unde hotărăşte reprezentantul Distrigaz (GDF Suez, pardon) şi se apucă să ţiuie şi să beculească roşu dacă detectează scăpări de gaze, moment în care se întrerupe automat alimentarea cu gaze ca să nu sară consumatoru' casnic în atmosferă cu tot cu suprafaţa utilă posedată şi să le facă astfel un pustiu de bine şi vecinilor din dotare. După care se detectează sursa de la care provine scăparea de gaze şi, dacă pericolul este eliminat, acelaşi consumator manevrează singurel un buton de deblocare a senzorului, fie prin apăsare, fie prin tragere în afară, în funcţie de model. Booooon.
Da' ce te faci dacă, timp de aproape doi ani, nu ţi-a ţiuit nicio alarmă... senzorială şi dintr-odată se trezeşte din amorţeală, impulsionată de concentraţia prea mare de aburi bahici emanaţi de juma' de litru de vin care fierbea în legea lui pe aragaz? Păi, în principiu, încerci să vezi ce-a apucat-o. Asta după ce te depanichezi. După care stingi aragaz, deschizi geam şi faci ceva cu butonul ăla de deblocare a senzorului. Numa' că, nefiind nevoită să acţionez asupra butonului respectiv timp de doi ani, cum am mai spus, am cam uitat ce mi-a zis domnu' de la Distrigaz (GDF Suez, pardon din nou) că tre' să fac cu el, atunci când mi l-a instalat - să-l împing sau să-l trag. Prin urmare, tras fiind în afară, io l-am împins.
Aşa că azi-noapte, după ce mi-au plecat musafirii şi m-am mobilizat să spăl ce era de spălat, centrala mea se încăpăţâna să nu-mi dea apă caldă şi să beculească şi asta roşu. Ca să nu mai zic că nici căldură nu voia să-mi dea, că doar stătusem până atunci cu geamuri deschise ca să nu dorm în aromă de Bachus şi să mă duc azi la serviciu năucă de creierii capului.
M-am tot învârtit pe lângă butonul ăla de deblocare a electrovalvei, m-am tot rugat de el cu ceru' şi cu pământu', el nimic. Alternativa? SUG, bine-nţeles. Aşa că azi de dimineaţă am alertat Serviciul de Urgenţe Gaze, iar echipa de intervenţii a Distrijedefeului ăluia sau cum îi zice a ajuns în mai puţin de o oră. Şi după ce intervenientul şi-a luat notiţe într-o agendă conştiincios ca un poliţist (btw, mă amuză teribil cu câtă conştiinciozitate îşi notează poliţiştii diverse chestii în agendă, de parcă ar fi şi în stare să se folosească de datele pe care şi le notează) şi m-a întrebat dacă am simţit miros de gaz (de gaz, nu, doar de vin :))), mi-a explicat că io, de fapt, mi-am închis singură-singurică alimentarea cu gaz, întrucât senzorul nu-mi blocase electrovalva, întrucât io am dat drumul repede-repede la geam şi toţi aburii dăduseră buluc să iasă din încăpere, întrucât, pericolul fiind înlăturat, senzorul s-a gândit că nu mai e cazu' să acţioneze în consecinţă, întrucât io m-am panicat şi am început să mă joc la butoane, întrucât nu m-am jucat cum trebuie, ci, dimpotrivă, fix pe dos. Întrucât, fireşte, neuronu' nu m-ajută în astfel de situaţii.
Da' acu' îs bine, sănătoasă şi pregătită, fireşte, pt o nouă zi de muncă de duminică. Şi, mulţumesc divinităţii, am scăpat şi fără să fiu nevoită să fac vreo vizită prin eter. Da' poate-mi explică totuşi şi mie cineva de ce senzorialul ăla... gazos nu e atât de amabil încât să facă şi el o diferenţă de bun-simţ între mirosul emanat de gaze, cel emanat de alcool şi cel emanat de after shave, ca să nu mai bage în sperieţi personalităţile nevricoase şi cu naturelu' simţitor, like me.

Aventuri blonde

Astăzi: cum am desfundat chiuveta cu aspiratorul

Puteţi râde. E pe bune. Se făcea că mă trezeam eu dimineaţă şi mă duceam la baie. Şi cum eram cu ochii deschişi doar pe jumătate, am pus mâna pe un recipient plin cu o chestie de dat pe faţă şi i-am scăpat dopul în chiuvetă. Scurgerea de la chiuveta mea din baie nu e d-aia cu multe orificii mici, cum au mai toate chiuvetele, ci e... cum să explic eu, că nu ştiu terminologia... e o gaură. De regulă, acoperită de o sită. Doar că în dimineaţa asta, sita nu era la locul ei pt că îi găsisem o altă întrebuinţare cu o zi înainte şi evident că nu o mai pusesem la loc.
Deci am scăpat dopul. Şi dus a fost. Adică îl vedeam, da' nu-l puteam ajunge cu degetul. Am încercat şi cu penseta. Degeaba, evident, doar penseta nu era mai lungă decât degetul meu. După aia, cu cuţitul. La fel de degeaba. Cu... pompa :)). Am dat drumul la apă în speranţa că apa va ridica dopul la suprafaţă. Poate că ar fi mers manevra dacă circumferinţa dopului nu se... mula perfect pe circumferinţa scurgerii. Apoi am crezut că am găsit soluţia: instalatorul. M-am dezumflat însă repede: instalatorul trebuia plătit. Cu bani!!! Ei, în perioada asta, nu-mi prisoseşte nici măcar un leu, aşa că am decis să amân intervenţia până oi avea bani şi să folosesc fie cada, fie chiuveta de la bucătărie.
După vreo trei ore în care mi-am bătut capul în fel şi chip, am avut o revelaţie. Clar, dopul trebuia aspirat. Uhmmm... Cu ce, cu ce? Cu aspiratorul, logic. Şi am trecut la treabă. Am detaşat peria aia de aspirat covoare din capătul ţevii aspiratorului şi am introdus ţeava în (măh, mi se pare mie sau sună pornache descrierea mea?) scurgerea chiuvetei. Ţeava n-a intrat în întregime, dar suficient cât să disloce dopul. Şi dacă în prima fază doar l-a dislocat, la a doua încercare l-a aspirat de-a dreptul. E infinit mai uşor să scoţi un dop de pe ţeava aspiratorului decât din scurgerea de la chiuvetă, credeţi-mă pe cuvânt. Oana ştie!!!
Şi uite aşa, nu orice zi care începe prost e musai să continue în acelaşi fel, nu orice blondă care e proastă dimineaţa e proastă până la sfârşitul zilei (profund, dom'le, profund). Ei, nu-i vorbă, nevoia te învaţă. Câte m-au învăţat pe mine nevoile de când m-am mutat la casa mea... ehe, n-aş avea spaţiu pe blogspot dacă aş vrea să scriu. Deşi am feelingu' că o să-mi continui la un moment dat aventurile blonde. Ar fi aiurea să mă amuz doar eu de mine.
Acu', gata, că mi-am scrântit neuronul de la atâta încordare pe ziua de azi.