Se afișează postările cu eticheta presedintie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta presedintie. Afișați toate postările

25 noiembrie 2009

Alegeri şi alergeni


De alegeri, am jucat în deplasare. Nu că dacă aş fi fost acasă, m-aş fi dus să votez. Nici vorbă. Doar ca aş fi făcut-o în tăcere şi neştiută de nimeni. Aşa, plecată de acasă fiind, mulţi dintre cei care au încercat să mă convingă să-mi exercit dreptul, bla, bla, bla au avut de-a face cu fixismu' meu legat de cât de naşpa şi făr' de viitor e ţara asta şi cât de tare mă doare pe mine în trei litere, vorba lu' Badea, de ce-o să se întâmple cu ea. Şi m-au lăsat în pace, nu înainte de a mă asigura că or să se mai schimbe lucrurile în viitor. În bine, cum altfel?
Da' nu-mi fac griji. Prezenţă la vot a fost şi fără mine, aşa că pot dormi liniştită.
Btw, care o fi satisfacţia pe care o resimţi după ce mergi la vot? Că mă gândesc că tre' să fie ceva, de vreme ce se buluceşte rumânu' să-i dea cu ştampila în cap unuia sau altuia. Adică, salarii mici, pensii aidoma, taxe mari, birocraţia - pe treaba ei, medicamente scumpe, măsuri anticriză - sublime, dar lipsesc cu desăvârşire, forfetaru' - forfetar, concediu' fără plată - puternic ancorat în mintea bolnavă a ălora de ne conduc, instituţiile statului - cu mersul lor încet, pe loc şi deloc, nivelu' de trai tinde spre minus infinit. Şi după ce-i înjurăm şi dăm cu ei de toţi pereţii, şi pe bună dreptate, ne ducem să-i votăm. Să alegem ce? Io îi suspectez p-ăştia de se duc la vot că dorm mai bine noaptea, altfel nu-mi explic. Nu există, practic, niciun alt motiv pt care s-ar duce să voteze. Fără a vrea să jignesc votanţii, da' io chiar nu le înţeleg logica. Bine, poate sunt io prea blondă la creierii capului şi am probleme de pricepere, admit. Sau poate conştiinţa civică încă funcţionează. Păi da, ce să le ceri needucaţilor de noi să aibă conştiinţă civică? Noi ştim doar să cerem, da' nu facem nimic pt a avea :))
Cam băsescieni oamenii din satul unde mi-am petrecut eu ziua de 22 noiembrie, după cum am putut constata. Cât despre ceilalţi candidaţi... Geoană ce mai era adus în discuţie şi doar în contexte de genu': "Da' îmi dă ceva dacă votez cu Geoană?"
Apropo de pozele postate, îndrăznesc să cred că Băse s-ar fi ales cu ceva mai multe voturi dacă n-ar fi trimis damele la cratiţă, respectiv la piaţă şi ar fi împărţit sutele alea de mii de euro investite în şorţuri de bucătărie, sacoşe, calendare, bannere, umbrele şi alte inutilităţi la bugetari/pensionari/studenţi, cu titlul de mărire de salariu/pensie/bursă.
Şi apropo de izbucnirile mele în momentele în care cineva încerca să mă convingă că unul dintre candidaţi face brânză mai bună/mai proastă decât contracandidatul. Măh, am ingerat ceva ce nu mi-a picat bine la ficaţi (şi nu, nu am mâncat kkt, cum ar putea crede unii) şi m-am trezit cu ditai alergia, sau intoxicaţia, sau ce-o fi ea care mă mănâncă toată pielea, de zici că am râie. Sau, cum îmi zicea cineva, m-o fi intoxicat clasa politică care m-a cam hăituit în ultimele zile. Că unde mă întorceam, numa' discuţii politice auzeam. Nefericită alegere să plec în sfânta zi de 22 noiembrie din casa mea, da' a fost musai. Aşa că acum mă tratez cu Clorocalcin şi Flonidan, ceea ce nu vă doresc şi vouă.
Şi în încheiere, probabil că s-ar cuveni să-mi cer scuze părinţilor politicienilor români, ai căror gâţi i-am invocat în contexte nu tocmai ortodoxe ori de câte ori le apăreau odraslele pe la teveu.

PS
Dacă vă mai ţin nervii, vizionaţi filmuleţu' de-acilişa, autor Darius Groza. Avertisment: pe alocuri, conţine limbaj cam prea... becalian.

13 aprilie 2009

NonEscu al Romaniei Duda


De Radu Duda imi placea pe vremea cand juca alaturi de Teodora Mares in "Vacanta de Craciun". Avea insa un rol secundar si chiar ma intrebam la vremea aceea de ce n-o fi fost preferat el ca protagonist. Dupa casatoria cu principesa, l-am suspectat de materialism, prilej cu care mi-a si trecut de el, ca sa zic asa. Acu' cica vrea presedinte. Are ceva vointa, omu', si ceva mai mult curaj intrucat, prin aceasta candidatura, nu face decat sa legitimeze o forma de guvernamant opusa monarhiei - republica, recunoscand astfel ca monarhia - structura al carui reprezentant este - e moarta si fara sanse de resuscitare. Da' sa nu ma bag in probleme care ma depasesc.
Sa ma introduc, zic, in probleme pe care le inteleg. Trec peste scaparea din titlu cu "regale Mihai" in loc de "regele Mihai" si ma opresc asupra titulaturii lu' principele. Inteleg ca "Radu Duda" nu i-a mai placut, pt ca era nume prea pamantean si nu facea nicio trimitere la sangele albastru de-i tasneste pe la operatie. Sange albastru, prin alianta, evident. Nici "Radu al Romaniei" n-a fost suficient, probabil pt ca "Radu" e un nume mult prea comun. Zic si io. Asa ca s-o fi gandit sa nu trateze cu dosul princiar niciunul din cele doua apelative si s-a oprit asupra unei a treia variante care suna de rasuna: Radu al Romaniei Duda. Cum Doamne iarta-ma sa-ti treaca prin cap sa intercalezi in asa hal numele? Si sa mai faci modificaciunea si in buletin? Pai si daca iese presedinte, cum o sa i se spuna? Presedintele Radu al Romaniei Duda?!? Presedintele Radu Duda al Romaniei?!? El cica vrea ca romanii sa-i zica simplu "domnule presedinte" sau "Radu al Romaniei". Asta cu "domnule presedinte" parca as intelege-o, nu inteleg insa de ce insista sa-si conserve apucaturile de monarhist prin mentinerea acelui "al Romaniei". Vin si io cu doua sugestii: presedintele Radu, Duda a Romaniei, respectiv presedintele Radu, a Romaniei Duda.
Desi nu cred io sa-l lase pe roman inima sa-l voteze pe unu pe care nu-l cheama -escu.