Câinele moare de drum lung şi votanţii lu' Băsescu de grija altora. Şi o clasificare

Notă: Postul nu este în niciun caz despre Băsescu sau despre vreun alt portocaliu (şi nici despre Victor, Crin sau Daniel), ci doar despre votanţii lui şi ale lor preocupări cotidiene.

Sâmbătă. Se făcea că eram în autobuz într-o semiaglomeraţie. Inevitabil, aud discuţia de lângă mine dintre două doamne si doi domni, doamnele şi unul dintre domni - ceva mai în vârstă, celălalt... domn (punctele de suspensie sunt menite a înlocui exclamaţia "wow, ce unghii murdare avea") - ceva mai puţin în vârstă. Cel din urmă vorbea cu patimă şi cu aerul de atoateştiutor despre cum se face partajul, cât îi revine fiecăruia dacă ajung la o înţelegere, despre cum va fi copilul pus să aleagă între mamă şi tată că deja e mare şi are discernământ etc. Fără nume pomenite în cursul disertaţiei, ai fi crezut că personajele tocmai ce se întorc de pe la vreun tribunal sau de pe la vreun notar ceva.
Până când... vorbăreţul se decide să aducă în discuţie şi alte date precum: diferenţă de vârstă extrem de mare, aventuri extraconjugale şi sume foarte, foarte mari. Deja începea să le sune cunoscut tuturor călătorilor din autobuz.
''Haide, frate, par oameni serioşi, n-ar putea să aibă discuţii futile", gândeam eu, şi cu mine, probabil, o gândeau şi alţii.
Dacă mai aveam vreo urmă de îndoială, mi-a fost spulberată în momentul în care una dintre doamne a venit cu nume. Şi iar începură să curgă părerile: "Păi, aşa-i trebuie dacă a luat-o la 19 ani. Ce, nu mai erau femei frumoase mai de vârsta lui? Chiar vedete mai la 40 de ani, 40 şi ceva de ani, dacă voia vedete", "Clar, el a făcut prostia", "Păi, da' aia cât să stea cu el?", "Da' şi ea l-a-nşelat în timpu' ăsta", "Amândoi au înşelat" etc.
A trebuit să cobor, dar tare aş fi fost curioasă sa aflu dacă, după părerea lor, Irinuca avea să rămână cu Monica sau cu Iri.

De ce am zis că-s votanţi ai lui Băsescu?
În primul rând, îs votanţi soto. La vârsta lor, în mod sigur apreciază faptul că au drept de vot şi, în mod la fel de sigur, şi-l şi exercită.
În al doilea rând, aveau o sclipire aparte în ochi. "E aşa cum spun io, că io ştiu" gen :). Îs adorabili ăia de-şi dau cu părerea despre absolut orice. Ceva genu' "ştie tot". Păi, votantul "ştie tot" l-a ales pe Băse. (Şi de-aici încep să divaghez niţel). Mai există şi votantul "ştie multe". Ăsta-i votant de opoziţie. La fel de adorabil şi ăsta... Cei mai adorabili, după umila-mi părere, sunt cei din categoria "miserupiştilor". Votează orice şi cu oricine, numai să-şi exercite dreptu' la vot. Ăştia-s cei care ori votează candidatul cu cele mai mici şanse, ori îşi votează propriul candidat, pe care şi-l scriu singuri cu pixu' pe buletinu' de vot :), ori se adresează direct unuia dintre candidaţii deja înscrişi pe buletinul de vot, făcând (ab)uz de substantive comune care încep cu "m", "p", "f". Şi, în fine, ultima categorie e cea a "miserupiştilorrăudetot" (grupare la care şi io mi-am depus adeziunea de foaaaaaarteeeeeee multă vreme), care găsesc o mie de activităţi mai importante în ziua alegerilor, altele decât mersul la vot.

Nu în ultimul rând, nici nu încape discuţie că vorbim despre otevişti. Păi, nu oteviştii fură cei care votară portocaliu? (Mă rog, acum probabil că s-au sucit).

Acelaşi traseu, cu doi ani în urmă. Cum ar veni, condiţiile socio-economice s-au schimbat, actorii aşijderea, doar românului pare să îi ţină în continuare de foame grija pt capra vecinului.

Tare sau ce? :)

Simpatici rău băieţii ăştia de la realitatea.net. O fi umor involuntar sau o fi cu ceva premeditare?

RomâniaFilm prezintă: Copilul sirenei şi Bocman forever

Avem preşedinte - numărat, renumărat, răsnumărat, votat şi răsvotat nu numai de probăsescieni, dar şi de antigeoanieni şi diasporă. Acelaşi: TBa. Avem chiar şi premier - suspendat, nesuspendat, numit, răsnumit, interimar, final. Acelaşi: EBo. În câteva zile o să avem şi Guvern, care, după cum glăsuieşte presa pe surse, va fi format, în cea mai mare parte, din aceleaşi exemplare super-mega-ultra-competente, verticale, echilibrate şi bine intenţionate de care beneficia şi cu câteva săptămâni în urmă. Cât de curând vom avea şi Parlament, chiar dacă acum viitorii foşti parlamentari sunt la capitolul mofturi de prostit electoratul (vorba poetului: "mai nu vor, mai se lasă"). Doar nu se aştepta careva să sufle vreun vânt al schimbării (sau măcar o briză), adus de Moş Nicolae pe 6 decembrie 2009. Din the wind of change, change-u' a cam dispărut (sau l-o fi luat diaspora?!?) şi românachele trăitor încă pe pământ românesc iar se alege decât cu windu'. (Auch, din nou era să uit, n-am votat, deci n-am dreptu' să mă plâng.) Vorba lui Darius, în finalul filmuleţului: "Votează, dar nu-ţi face speranţe. Sunt tot aceiaşi."
Ce mai tura-vura? Avem di tăti şi di tăţi, suntem, deci, pregătiţi să ne lăsăm conduşi.
Dacă stau să mă gândesc mai bine, poporul român are ceva în comun cu conducătorul mult-iubit, cel puţin din punctul de vedere al consecvenţei. De exemplu, atât personajul colectiv, recte poporul, cât şi personajul unicat, recte domnu' preş, insistă la fel de mult pe anumite activităţi... culturale, să le zic. Atât de mult însemnând cu anii. Peste 5 ani, TBa o să spună că în ultimii 10 ani a citit "Levantul". Peste 5 ani, românii vor zice că în ultimii 10 ani au vizionat acelaşi serial (care rulează la concurenţă cu "Tânăr şi neliniştit", fireşte), pe numele lui "Copilul sirenei" (cu insertul "Bocman forever" drept bonus).
Apropo de "copilul sirenei", cică aşa li se zice marinarilor. Mă rog, aşa zice Loredana. Cât despre sirenă... eu am o idee cam cine-ar putea fi.

Loredana dixit (zău că-i mişto, să vedeţi cum o să ne regăsim noi, ca naţie aflată în derivă, în versurile cântecelului care, de altfel, nu e prea nou)



Şi încă unul, cu toate că ritmul etno-latino-manelistic al clipului e posibil să nu fie pe gustul unora, motiv pt care îmi cer scuze de pe acum. Pe mine m-a amuzat gândul că i l-ar putea cânta sirena de mai sus marinarului peste 5 ani.

Aşa. Şi-acum?

Nebunia e pe cale să se termine. Jenant, penibil, jegos, ridicol, mizerabil, pueril - posibil să mă fi repetat în epitete - cam aşa s-a văzut campania asta electorală. Sigur, eu nu am dreptul să-mi dau prea mult cu părerea şi să mă lamentez pt că, nu-i aşa?, eu nu am votat. Şi totuşi, în nesimţirea mea tipic românească, am să-mi dau cu părerea atât cât mă vor lăsa timpul, memoria şi nervii.

Deci, cum ziceam, circotecă în toată regula. Băse, pt care faptul de a se da popular prin târg e a doua natură, a întins coarda în ritm de bungee-jumping şi s-a înfrăţit cu cine s-a arătat mai disponibil (sau mai fomist?!?). Explicabil, ţinând cont de faptul că singura alianţă care-i mai rămăsese de făcut era cea cu poporul, deci trebuia să facă pe dracu' în patru şi să atragă de partea lui orice poporean cu drept de vot. Ce dacă poporeanu' în discuţie e ascultător de manele? Votul nu are standarde culturale. În urnă, votul unui academician stă la fel de bine lângă votul unui manelist, esenţial e ca pe amândouă să fie ştampilat numele "Băsescu". Deci atragem maneliştii, că-s majoritari micuţii. Aşa că pompăm bani în rege şi-n prinţeasă ca să ne susţină printr-o manea. Bine, fie, două, că-i campanie electorală şi suntem generoşi. Da' a doua nu chiar cu aceiaşi cantautori că, de, românu' se plictiseşte repede, vrea varietate. Deci schimbăm featuringu': rămâne prinţeasa, da' pleacă regele. Nu-i bai, avem Salam.

I-am rezolvat pe manelişti, trecem la otevişti. La fel de majoritari ca primii. Ce dacă până deunăzi Diaconescu ne era antipatic rău, ce dacă OTV nu era o televiziune care să se ridice la standardele înalte ale unui prezidenţiabil (excepţii: Vadim - veşnicul prezidenţiabil, veşnicul câştigător, veşnicul fraudat - şi Becali - odinioară şi el prezidenţiabil, astăzi decât cuvântător de PE; sigur, în cazul lor, ar trebui să revin asupra sintagmei "standarde înalte")? Nu e vreme să ne gândim la vechi răfuieli. E cazul să ne gândim la poporul care încă mai aşteaptă cu sufletul la gură ca "în seara asta" să fie găsită Elodia - vie sau moartă, nici nu mai contează, la poporul care se uită în gura clarvăzătoarei Ildiko ca la sfintele moaşte - doar, doar "în seara asta" ne va dezvălui misterul dispariţiei aceleiaşi sus-numite Elodia, la poporul care dansează pe masă alături de Magda sau de Pamela, la poporul care se bucură sau suferă - după caz - alături de Naomi, la poporul care traversează cele mai intense momente de emoţie pt că, nu-i aşa?, "în seara asta" Nikita din Romană se sinucide "în direct şi-n exclusivitate", la poporul căruia i se face inima cât un purice la gândul că Diaconescu n-o să aibă pe unde să respire dacă tomberonul e închis ermetic. Etc, că nu-mi mai vin altele în minte acum.

Deci toţi aceşti fideli telespectatori ai televiziunii poporului sunt aducători de multe voturi pe care e musai să scrie "Băsescu". Aşa că lăsăm mândria la o parte şi mergem la OTV, şi ne aşezăm pe scaunul pe care au stat Cioacă şi Ogică, şi ne întreţinem cu DD până în zori, ba mai facem şi-o extragere - că avem mână bună - şi-i dăm votantului o maşină.
Maneliştii - checked, oteviştii - checked, mai rămân cârcotaşii şi bloggerii. Aaa, simplu. Ne introducem delicat în emisiunea celor mai cârcotaşi dintre cârcotaşi - ce dacă e emisiune de divertisment? Una mică, cât să-şi mai reconsidere nişte zeci sau sute de votanţi opţiunea de vot, merge.

Bloggerii... daaa... o comunitate destul de influentă. Păi să ne tragem de şireturi cu Zoso, zic, că doar el e ăl mai de seamă reprezentant al breslei. Unde mai pui că e şi pedel... echidistant. Acu' trag şi io nădejde că n-o să ajungă Zoso să citească rândurile astea - trăi-mi-ar traficu' mic! -, că altfel mi-o iau; şi, sincer, ultimul lucru pe care mi-l doresc e să devin subiect de postare în care să descopăr ce frustrată proastă sunt (frustrată sunt fiindcă zic eu, nu fiindcă zic nişte unii; cât despre prostie... mă situez în limitele admise:))) şi câtă lipsă de diferite organe duc eu şi alte complimente d-astea tipice şi originale.

De partea cealaltă, interfaţa Mircea are altă tactică pt că are şi alte atuuri. Poporul a văzut deja ce poate Băse şi i s-a cam luat (fie vorba între noi, poporul a avut ocazia să vadă şi ce poate pesedeu', da' asta a fost demult şi marşăm pe faptu' că omu' mai uită ce s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă, dar memoria nu-i joacă atât de multe feste când vine vorba de ce s-a întâmplat cu câteva luni în urmă). Pe acest fundal de lehamite generalizată, să punem nişte paie pe foc. Care paie n-or fi contribuind ele la îmbunătăţirea imaginii noastre, da' ştiu sigur că-şi aduc contribuţia la deteriorarea imaginii ăluilalt. Ceea ce e la fel de bine. Deci scoatem filmuleţe, având susţinerea celui mai credibil dintre oamenii de afaceri (:))).
Şi mai strecurăm în discursuri keywordu' "locuri de muncă" (btw, acu' câteva zile l-am întrebat pe gugăl despre niscai locuri de muncă şi care credeţi că a fost primul rezultat indexat? Site-ul oficial al lui Mircea Geoană, corect. Vorba aia: "Tagul inspirat la prezidenţiale se cunoaşte". Regret că nu am făcut un printscreen pe moment, pt că ulterior căutarea nu mi-a mai dat aceleaşi rezultate) şi - îl citez din nou pe maestrul Badea - cu asta "am prostit proştii".

Personal, faza cu apariţia filmuleţului cu copilul lovit într-un moment în care altele erau priorităţile mi s-a părut cea mai jegoasă din toată campania electorală. Din cauza asta, pt o fracţiune de secundă m-am gândit că, dacă prin cine ştie ce conjuncturi mă răzgândesc şi merg la vot, o să "pun ştampila pe Băsescu", vorba cântecului. Mi-am păstrat opţiunea electorală până în ziua alegerilor. Am păstrat-o atât de bine încât nu am dat-o nimănui :)), nici măcar cui trebuia. Aşa mi-s eu, consecventă. Am jurat că n-o să mai votez până n-o să... trăiesc bine şi de vreo 5 sau 6 ani (de când cu revizuirea Constituţiei) nu mai merg la niciun fel de alegeri.

Aseară am avut o satisfacţie de câteva momente când a fost declarat Geoană câştigător. Mi-ar fi plăcut să văd cum sunt "pălmuite" nişte mutre de pedelişti incompetenţi şi interesaţi: Eba, Udrea, Boc, Berceanu, Videanu. Azi-dimineaţă, după răsturnarea situaţiei, am resimţit aceeaşi satisfacţie de câteva momente. De data asta, pt că Băse era dat câştigător şi pt că faza cu filmuleţul a avut efect de bumerang. C-o fi sau că n-o fi trucat, n-aş şti să spun şi nici nu găsesc că e relevant într-o campanie electorală în care candidaţii ar trebui să prezinte soluţiile concrete pe care le au pt scoaterea ţării din kkt şi nu să-şi canalizeze eforturile în sensul dezvăluirii de cât mai multe mizerii despre contracandidat. Aşa că, indiferent de numele prezidentelui, mie mi-e la fel de egal.

Şi aş mai zice ceva şi cu asta închei. Ceva referitor la cât a contat opţiunea diasporei. Se pare că a contat enorm. Mă întreb dacă, în febra pregătirilor minciunilor de campanie, candidaţii nu sunt cumva luaţi de val şi uită ce înseamnă de fapt diaspora. Diaspora înseamnă oamenii ăia plecaţi la mii de kilometri depărtare de casă. Şi nu să-şi satisfacă un moft, nici să-şi petreacă concediul, ci ca să strângă bani s-o ducă bine pt că în ţară nimeni nu-i va ajuta în sensul ăsta. Dacă aş fi politician, mie, personal, mi-ar fi ruşine să-i cer amărâtului ăluia să meargă la vot, ştiind că din cauza mea şi a altora ca mine amărâtul nu mai ştie ce e aia familie. Dar lucrurile astea nu pot mişca pe nimeni atât timp cât noţiunea "străinătate" înseamnă pt el, politicianul, nu Spania şi Italia - astea-s numai pt căpşunarul ordinar -, ci sejururi în Dubai, Saint-Tropez, Miami sau Maldive, înseamnă, eventual, universităţile de renume pe unde îşi trimite loazele la studii.

Clasa politică în campania electorală îţi provoacă milă (de scârbă n-are rost să mai pomenesc, că scârba faţă de clasa politică se manifestă permanent, nu doar în campanii), nişte căţeluşi gudurându-se pe lângă stăpânul electorat. Marele meu regret este însă că poporul e suveran doar o dată la 5 ani şi atunci preţ de câteva zile, între cele două tururi.

Alegeri şi alergeni

De alegeri, am jucat în deplasare. Nu că dacă aş fi fost acasă, m-aş fi dus să votez. Nici vorbă. Doar ca aş fi făcut-o în tăcere şi neştiută de nimeni. Aşa, plecată de acasă fiind, mulţi dintre cei care au încercat să mă convingă să-mi exercit dreptul, bla, bla, bla au avut de-a face cu fixismu' meu legat de cât de naşpa şi făr' de viitor e ţara asta şi cât de tare mă doare pe mine în trei litere, vorba lu' Badea, de ce-o să se întâmple cu ea. Şi m-au lăsat în pace, nu înainte de a mă asigura că or să se mai schimbe lucrurile în viitor. În bine, cum altfel?

Da' nu-mi fac griji. Prezenţă la vot a fost şi fără mine, aşa că pot dormi liniştită.

Btw, care o fi satisfacţia pe care o resimţi după ce mergi la vot? Că mă gândesc că tre' să fie ceva, de vreme ce se buluceşte rumânu' să-i dea cu ştampila în cap unuia sau altuia. Adică, salarii mici, pensii aidoma, taxe mari, birocraţia - pe treaba ei, medicamente scumpe, măsuri anticriză - sublime, dar lipsesc cu desăvârşire, forfetaru' - forfetar, concediu' fără plată - puternic ancorat în mintea bolnavă a ălora de ne conduc, instituţiile statului - cu mersul lor încet, pe loc şi deloc, nivelu' de trai tinde spre minus infinit. Şi după ce-i înjurăm şi dăm cu ei de toţi pereţii, şi pe bună dreptate, ne ducem să-i votăm. Să alegem ce? Io îi suspectez p-ăştia de se duc la vot că dorm mai bine noaptea, altfel nu-mi explic. Nu există, practic, niciun alt motiv pt care s-ar duce să voteze. Fără a vrea să jignesc votanţii, da' io chiar nu le înţeleg logica. Bine, poate sunt io prea blondă la creierii capului şi am probleme de pricepere, admit. Sau poate conştiinţa civică încă funcţionează. Păi da, ce să le ceri needucaţilor de noi să aibă conştiinţă civică? Noi ştim doar să cerem, da' nu facem nimic pt a avea :))

Cam băsescieni oamenii din satul unde mi-am petrecut eu ziua de 22 noiembrie, după cum am putut constata. Cât despre ceilalţi candidaţi... Geoană ce mai era adus în discuţie şi doar în contexte de genu': "Da' îmi dă ceva dacă votez cu Geoană?"

Apropo de pozele postate, îndrăznesc să cred că Băse s-ar fi ales cu ceva mai multe voturi dacă n-ar fi trimis damele la cratiţă, respectiv la piaţă şi ar fi împărţit sutele alea de mii de euro investite în şorţuri de bucătărie, sacoşe, calendare, bannere, umbrele şi alte inutilităţi la bugetari/pensionari/studenţi, cu titlul de mărire de salariu/pensie/bursă.

Şi apropo de izbucnirile mele în momentele în care cineva încerca să mă convingă că unul dintre candidaţi face brânză mai bună/mai proastă decât contracandidatul. Măh, am ingerat ceva ce nu mi-a picat bine la ficaţi (şi nu, nu am mâncat kkt, cum ar putea crede unii) şi m-am trezit cu ditai alergia, sau intoxicaţia, sau ce-o fi ea care mă mănâncă toată pielea, de zici că am râie. Sau, cum îmi zicea cineva, m-o fi intoxicat clasa politică care m-a cam hăituit în ultimele zile. Că unde mă întorceam, numa' discuţii politice auzeam. Nefericită alegere să plec în sfânta zi de 22 noiembrie din casa mea, da' a fost musai. Aşa că acum mă tratez cu Clorocalcin şi Flonidan, ceea ce nu vă doresc şi vouă.

Şi în încheiere, probabil că s-ar cuveni să-mi cer scuze părinţilor politicienilor români, ai căror gâţi i-am invocat în contexte nu tocmai ortodoxe ori de câte ori le apăreau odraslele pe la teveu.

PS
Dacă vă mai ţin nervii, vizionaţi filmuleţu' de-acilişa, autor Darius Groza. Avertisment: pe alocuri, conţine limbaj cam prea... becalian.

De meserie, român

De ceva timp, îmi pute totul. Iniţial, am dat vina pe criza economică. Mă cuprindea panica ori de câte ori îmi trecea pe lângă ureche cuvântul "restructurare".
După aia, m-am gândit că mă uit prea mult la televizor şi că dătătorii cu părerea, gen Mircea Badea, mă intoxică cu jde mii de imagini ale unei ţări care nu mai are scăpare. Am fost tentată să fac o cură de detoxifiere şi să-mi setez pe telecomandă doar Hallmark, AXN, MGM şi Cartoon Network. Însă mi-am dat seama că bieţii Mirci nu-mi bagă nicio prostie în cap, că asta e realitatea pe care o trăiesc şi că, aplicând tactica struţului, nu schimb lucrurile. O să-mi scot capul din nisip la un moment dat şi o să găsesc aceeaşi mizerie veche de 20 de ani.
În final, m-am uitat la mine şi la câte am realizat eu în 28 de ani. Şi m-a pufnit râsul. Şi apoi plânsul isteric. Păi, ce-am realizat? După nişte mulţi ani de cursuri universitare şi postuniversitare (cei mai frumoşi ani, pe care regret că i-am pierdut în felul ăsta), am ajuns... profesor. O experienţă mult prea amară.
Şi apoi mi-am schimbat domeniul de activitate. Şi oraşul. Nu şi norocul. Şi am avut destule full-time-uri şi part-time-uri. Şi am întâlnit... fenomene, că altfel nu le pot spune. Şi multă incompetenţă. Şi a dracu' de multă prostie. Şi multă aroganţă. Şi multă superioritate gratuită. Şi mult pupincurism. Şi multă desconsideraţie faţă de plebe. Şi veşnicul salariu mediu pe economie. Şi veşnica neputinţă de a avansa în lipsă de PCR (!!!). Şi frustrări. Şi cică abia după alegeri o să se arate dracu' în toată splendoarea lui neagră. Şi cred cu tărie că aşa va fi.
În atari condiţii, cum naiba să nu îmi pun întrebarea: cine mă mai angajează pe mine în caz de... necaz? Păi, dacă mă uit la sutele de CV-uri depuse pe "genialele" platforme e-jobs şi BestJobs, dacă socotesc că am fost chemată la interviuri doar de o zecime dintre angajatorii care defilau cu joburi pe site-urile sus-numite, dacă mă mai gândesc că circa un sfert dintre angajatorii pt ale căror posturi aplicasem nici măcar nu mi-au vizualizat CV-ul, aş zice că şansele de a mă angaja undeva tind spre zero (dacă nu chiar spre minus infinit:))).
Da, ştiu, pregătirea de filolog e de toată jena în zilele noastre. Dar atât m-a dus capul să fac şi nu mai pot schimba mare lucru acum.
Dar oare nu face parte din fişa postului de român să fii nemulţumit de multe, să aştepţi să se schimbe ceva în bine, să speri c-o să se schimbe ceva în bine, să te laşi amăgit de maeştrii demagogiei? Ba da, de-asta eşti român, ca să fii uşor de manipulat. La naiba cu speranţa!!! A mea e de mult moartă, formolizată, îngropată şi cu parastasele rânduite. Unde, bre, speranţă, în România?!? Speranţă că ce? Speranţă c-o să-ţi vină într-un târziu mintea la cap şi-o să te cari naibii din mocirlă.
Acu', sigur, nu mă refer la ăia ai căror părinţi sunt demnitari, sau înalţi funcţionari, sau mai ştiu io ce alţi mâncători degeaba de bani publici. Nici io n-aş pleca din România dacă tata ar fi ministru. Unde să mă duc? Să mă duc într-o ţară unde să mă bage ăia la bulău dacă omor pe cineva pe trecerea de pietoni, când pot să dau liniştit cu maşina peste cine vrea muşchiu' meu în Românica? Doar tata e demnitar şi pe mine poa' să mă doară fix la başcheţi de răposatu'. Ziceam aşa.
Dacă ar fi posibil ca relaţia mea cu viaţa de pământean să înceteze (sună cam emo, dar nu e ce pare a fi) cu acordul părţilor, mi-aş dori să fiu extraterestru. Ei, n-am de unde să ştiu cât de bine o duc extratereştrii, dar cel puţin ei n-au un TBA la conducere şi o EBA - reprezentantă a tinerei generaţii - în PE.
Şi pt că nu pot să opresc planeta şi să cobor pur şi simplu, m-am gândit să-mi reziliez contractul cu eterna şi fascinanta Românie. Acu' aştept un mail. Îl aştept de 10 zile. Un mail cu formulare prin care îmi dau acordul să fac ceva cu viaţa mea. Să plec dracului din cocină. E grea rău aşteptarea asta. Pe tasta de refresh odată scria F5. Acum nu mai scrie nimic. Scrie, în schimb, pe degetul meu. Dar nu e niciun bai dacă nu-l primesc. Până în primăvară am tot timpul. Şi nu cred să mă răzgândesc. Eu, una, am obosit să mai am toleranţă faţă de nulităţile ridicate la rang de valori.