RomâniaFilm prezintă: Copilul sirenei şi Bocman forever

Avem preşedinte - numărat, renumărat, răsnumărat, votat şi răsvotat nu numai de probăsescieni, dar şi de antigeoanieni şi diasporă. Acelaşi: TBa. Avem chiar şi premier - suspendat, nesuspendat, numit, răsnumit, interimar, final. Acelaşi: EBo. În câteva zile o să avem şi Guvern, care, după cum glăsuieşte presa pe surse, va fi format, în cea mai mare parte, din aceleaşi exemplare super-mega-ultra-competente, verticale, echilibrate şi bine intenţionate de care beneficia şi cu câteva săptămâni în urmă. Cât de curând vom avea şi Parlament, chiar dacă acum viitorii foşti parlamentari sunt la capitolul mofturi de prostit electoratul (vorba poetului: "mai nu vor, mai se lasă"). Doar nu se aştepta careva să sufle vreun vânt al schimbării (sau măcar o briză), adus de Moş Nicolae pe 6 decembrie 2009. Din the wind of change, change-u' a cam dispărut (sau l-o fi luat diaspora?!?) şi românachele trăitor încă pe pământ românesc iar se alege decât cu windu'. (Auch, din nou era să uit, n-am votat, deci n-am dreptu' să mă plâng.) Vorba lui Darius, în finalul filmuleţului: "Votează, dar nu-ţi face speranţe. Sunt tot aceiaşi."
Ce mai tura-vura? Avem di tăti şi di tăţi, suntem, deci, pregătiţi să ne lăsăm conduşi.
Dacă stau să mă gândesc mai bine, poporul român are ceva în comun cu conducătorul mult-iubit, cel puţin din punctul de vedere al consecvenţei. De exemplu, atât personajul colectiv, recte poporul, cât şi personajul unicat, recte domnu' preş, insistă la fel de mult pe anumite activităţi... culturale, să le zic. Atât de mult însemnând cu anii. Peste 5 ani, TBa o să spună că în ultimii 10 ani a citit "Levantul". Peste 5 ani, românii vor zice că în ultimii 10 ani au vizionat acelaşi serial (care rulează la concurenţă cu "Tânăr şi neliniştit", fireşte), pe numele lui "Copilul sirenei" (cu insertul "Bocman forever" drept bonus).
Apropo de "copilul sirenei", cică aşa li se zice marinarilor. Mă rog, aşa zice Loredana. Cât despre sirenă... eu am o idee cam cine-ar putea fi.

Loredana dixit (zău că-i mişto, să vedeţi cum o să ne regăsim noi, ca naţie aflată în derivă, în versurile cântecelului care, de altfel, nu e prea nou)



Şi încă unul, cu toate că ritmul etno-latino-manelistic al clipului e posibil să nu fie pe gustul unora, motiv pt care îmi cer scuze de pe acum. Pe mine m-a amuzat gândul că i l-ar putea cânta sirena de mai sus marinarului peste 5 ani.

Aşa. Şi-acum?

Nebunia e pe cale să se termine. Jenant, penibil, jegos, ridicol, mizerabil, pueril - posibil să mă fi repetat în epitete - cam aşa s-a văzut campania asta electorală. Sigur, eu nu am dreptul să-mi dau prea mult cu părerea şi să mă lamentez pt că, nu-i aşa?, eu nu am votat. Şi totuşi, în nesimţirea mea tipic românească, am să-mi dau cu părerea atât cât mă vor lăsa timpul, memoria şi nervii.

Deci, cum ziceam, circotecă în toată regula. Băse, pt care faptul de a se da popular prin târg e a doua natură, a întins coarda în ritm de bungee-jumping şi s-a înfrăţit cu cine s-a arătat mai disponibil (sau mai fomist?!?). Explicabil, ţinând cont de faptul că singura alianţă care-i mai rămăsese de făcut era cea cu poporul, deci trebuia să facă pe dracu' în patru şi să atragă de partea lui orice poporean cu drept de vot. Ce dacă poporeanu' în discuţie e ascultător de manele? Votul nu are standarde culturale. În urnă, votul unui academician stă la fel de bine lângă votul unui manelist, esenţial e ca pe amândouă să fie ştampilat numele "Băsescu". Deci atragem maneliştii, că-s majoritari micuţii. Aşa că pompăm bani în rege şi-n prinţeasă ca să ne susţină printr-o manea. Bine, fie, două, că-i campanie electorală şi suntem generoşi. Da' a doua nu chiar cu aceiaşi cantautori că, de, românu' se plictiseşte repede, vrea varietate. Deci schimbăm featuringu': rămâne prinţeasa, da' pleacă regele. Nu-i bai, avem Salam.

I-am rezolvat pe manelişti, trecem la otevişti. La fel de majoritari ca primii. Ce dacă până deunăzi Diaconescu ne era antipatic rău, ce dacă OTV nu era o televiziune care să se ridice la standardele înalte ale unui prezidenţiabil (excepţii: Vadim - veşnicul prezidenţiabil, veşnicul câştigător, veşnicul fraudat - şi Becali - odinioară şi el prezidenţiabil, astăzi decât cuvântător de PE; sigur, în cazul lor, ar trebui să revin asupra sintagmei "standarde înalte")? Nu e vreme să ne gândim la vechi răfuieli. E cazul să ne gândim la poporul care încă mai aşteaptă cu sufletul la gură ca "în seara asta" să fie găsită Elodia - vie sau moartă, nici nu mai contează, la poporul care se uită în gura clarvăzătoarei Ildiko ca la sfintele moaşte - doar, doar "în seara asta" ne va dezvălui misterul dispariţiei aceleiaşi sus-numite Elodia, la poporul care dansează pe masă alături de Magda sau de Pamela, la poporul care se bucură sau suferă - după caz - alături de Naomi, la poporul care traversează cele mai intense momente de emoţie pt că, nu-i aşa?, "în seara asta" Nikita din Romană se sinucide "în direct şi-n exclusivitate", la poporul căruia i se face inima cât un purice la gândul că Diaconescu n-o să aibă pe unde să respire dacă tomberonul e închis ermetic. Etc, că nu-mi mai vin altele în minte acum.

Deci toţi aceşti fideli telespectatori ai televiziunii poporului sunt aducători de multe voturi pe care e musai să scrie "Băsescu". Aşa că lăsăm mândria la o parte şi mergem la OTV, şi ne aşezăm pe scaunul pe care au stat Cioacă şi Ogică, şi ne întreţinem cu DD până în zori, ba mai facem şi-o extragere - că avem mână bună - şi-i dăm votantului o maşină.
Maneliştii - checked, oteviştii - checked, mai rămân cârcotaşii şi bloggerii. Aaa, simplu. Ne introducem delicat în emisiunea celor mai cârcotaşi dintre cârcotaşi - ce dacă e emisiune de divertisment? Una mică, cât să-şi mai reconsidere nişte zeci sau sute de votanţi opţiunea de vot, merge.

Bloggerii... daaa... o comunitate destul de influentă. Păi să ne tragem de şireturi cu Zoso, zic, că doar el e ăl mai de seamă reprezentant al breslei. Unde mai pui că e şi pedel... echidistant. Acu' trag şi io nădejde că n-o să ajungă Zoso să citească rândurile astea - trăi-mi-ar traficu' mic! -, că altfel mi-o iau; şi, sincer, ultimul lucru pe care mi-l doresc e să devin subiect de postare în care să descopăr ce frustrată proastă sunt (frustrată sunt fiindcă zic eu, nu fiindcă zic nişte unii; cât despre prostie... mă situez în limitele admise:))) şi câtă lipsă de diferite organe duc eu şi alte complimente d-astea tipice şi originale.

De partea cealaltă, interfaţa Mircea are altă tactică pt că are şi alte atuuri. Poporul a văzut deja ce poate Băse şi i s-a cam luat (fie vorba între noi, poporul a avut ocazia să vadă şi ce poate pesedeu', da' asta a fost demult şi marşăm pe faptu' că omu' mai uită ce s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă, dar memoria nu-i joacă atât de multe feste când vine vorba de ce s-a întâmplat cu câteva luni în urmă). Pe acest fundal de lehamite generalizată, să punem nişte paie pe foc. Care paie n-or fi contribuind ele la îmbunătăţirea imaginii noastre, da' ştiu sigur că-şi aduc contribuţia la deteriorarea imaginii ăluilalt. Ceea ce e la fel de bine. Deci scoatem filmuleţe, având susţinerea celui mai credibil dintre oamenii de afaceri (:))).
Şi mai strecurăm în discursuri keywordu' "locuri de muncă" (btw, acu' câteva zile l-am întrebat pe gugăl despre niscai locuri de muncă şi care credeţi că a fost primul rezultat indexat? Site-ul oficial al lui Mircea Geoană, corect. Vorba aia: "Tagul inspirat la prezidenţiale se cunoaşte". Regret că nu am făcut un printscreen pe moment, pt că ulterior căutarea nu mi-a mai dat aceleaşi rezultate) şi - îl citez din nou pe maestrul Badea - cu asta "am prostit proştii".

Personal, faza cu apariţia filmuleţului cu copilul lovit într-un moment în care altele erau priorităţile mi s-a părut cea mai jegoasă din toată campania electorală. Din cauza asta, pt o fracţiune de secundă m-am gândit că, dacă prin cine ştie ce conjuncturi mă răzgândesc şi merg la vot, o să "pun ştampila pe Băsescu", vorba cântecului. Mi-am păstrat opţiunea electorală până în ziua alegerilor. Am păstrat-o atât de bine încât nu am dat-o nimănui :)), nici măcar cui trebuia. Aşa mi-s eu, consecventă. Am jurat că n-o să mai votez până n-o să... trăiesc bine şi de vreo 5 sau 6 ani (de când cu revizuirea Constituţiei) nu mai merg la niciun fel de alegeri.

Aseară am avut o satisfacţie de câteva momente când a fost declarat Geoană câştigător. Mi-ar fi plăcut să văd cum sunt "pălmuite" nişte mutre de pedelişti incompetenţi şi interesaţi: Eba, Udrea, Boc, Berceanu, Videanu. Azi-dimineaţă, după răsturnarea situaţiei, am resimţit aceeaşi satisfacţie de câteva momente. De data asta, pt că Băse era dat câştigător şi pt că faza cu filmuleţul a avut efect de bumerang. C-o fi sau că n-o fi trucat, n-aş şti să spun şi nici nu găsesc că e relevant într-o campanie electorală în care candidaţii ar trebui să prezinte soluţiile concrete pe care le au pt scoaterea ţării din kkt şi nu să-şi canalizeze eforturile în sensul dezvăluirii de cât mai multe mizerii despre contracandidat. Aşa că, indiferent de numele prezidentelui, mie mi-e la fel de egal.

Şi aş mai zice ceva şi cu asta închei. Ceva referitor la cât a contat opţiunea diasporei. Se pare că a contat enorm. Mă întreb dacă, în febra pregătirilor minciunilor de campanie, candidaţii nu sunt cumva luaţi de val şi uită ce înseamnă de fapt diaspora. Diaspora înseamnă oamenii ăia plecaţi la mii de kilometri depărtare de casă. Şi nu să-şi satisfacă un moft, nici să-şi petreacă concediul, ci ca să strângă bani s-o ducă bine pt că în ţară nimeni nu-i va ajuta în sensul ăsta. Dacă aş fi politician, mie, personal, mi-ar fi ruşine să-i cer amărâtului ăluia să meargă la vot, ştiind că din cauza mea şi a altora ca mine amărâtul nu mai ştie ce e aia familie. Dar lucrurile astea nu pot mişca pe nimeni atât timp cât noţiunea "străinătate" înseamnă pt el, politicianul, nu Spania şi Italia - astea-s numai pt căpşunarul ordinar -, ci sejururi în Dubai, Saint-Tropez, Miami sau Maldive, înseamnă, eventual, universităţile de renume pe unde îşi trimite loazele la studii.

Clasa politică în campania electorală îţi provoacă milă (de scârbă n-are rost să mai pomenesc, că scârba faţă de clasa politică se manifestă permanent, nu doar în campanii), nişte căţeluşi gudurându-se pe lângă stăpânul electorat. Marele meu regret este însă că poporul e suveran doar o dată la 5 ani şi atunci preţ de câteva zile, între cele două tururi.