Încurcate-s căile Domnului şi orificiile omului

Ştirea are peste un an vechime, după cum se vede, dar io acum am descoperit-o şi încă nu m-am oprit din râs. După mine, e una dintre cele mai drăgălaşe confuzii din câte pot exista.
Articolul vorbeşte despre colonoscopie, iar poza este despre endoscopie. Nu trebuie să fi făcut niciuna din cele două investigaţii ca să-ţi dai seama că investigaţia numită colonoscopie vizează explorarea colonului, adică a intestinului gros, iar instrumentul cu care se face investigaţia - colonoscopul - nu se bagă never ever prin gură :)) Or, poza asta e destul de explicită. Investigaţia din poză e clar o endoscopie, adică explorarea esofagului. Şi la fel de evident e că cele două cadre medicale stau la capul pacientului, şi nu la curu' lui.
Repet, mi se pare supersimpatică şi nevinovată confuzia orificiilor, dar, dincolo de asta, niciunui gastroenterolog de pe planetă nu-i va reuşi o explorare a colonului prin gură şi nici o explorare a tubului digestiv prin orificiul anal.

ATAC online la limba română, în trei paşi

De azi am început să:

1. susţin făţiş limba română, cu banner, slogan şi toate cele;

2. scriu cu diacritice :))

Din ciclul "Nu faceţi ca ei", vă supun atenţiei trei moduri de a face praf limba română:

1. arhicunoscuta virgulă dintre subiect şi predicat (eventual în titlu, pentru o cât mai bună vizibilitate);

(ştiu că nu se încadrează la secţiunea "virgulă între subiect şi predicat", totuşi nu pot să trec peste "preşedenţie" - poate doar când "preşedente" va fi ales Marean)

2. confuzia;

2.1. adică atunci când nu+mai=love, rezultă adverbul "numai" având sensul de "doar", niciodată folosit înaintea unui verb; însă atunci când nu+mai=hate (adică "nu" este negaţie, iar "mai" - adverb cu sensul de "acum", "în continuare", "încă"), nu mai rezultă nimic, adică rămân aşa cum sunt, nelipite, necombinate, nesudate, neunificate, independente şi de capu' lor; folosite întotdeauna înaintea unui verb;

2.2. confuzia dintre starea de fapt şi persoană: "absenţa" este o stare de fapt, un eveniment, în timp ce "absenta" este o persoană; dacă Monica Columbeanu este o persoană - şi n-avem motive să ne îndoim de asta, nu-i aşa? - rezultă că Monica Columbeanu este o absentă, şi nu o absenţă. Sigur, à la rigueur, în dulcele stil jurnalistico-metaforic se pot debita multe inepţii lingvistice, doar că autorul cu sex incert, C.O., nu cred că ar trebui să jongleze prea mult cu limba română. Cel puţin până învaţă ce e un subiect şi ce e un predicat şi că între ele nu se pune niciodată virgulă.

3. "prafo-topica" (un concept by me, adicătelea, cum ar veni, topica făcută praf :)))

"Cea pentru care de la etaj s-a aruncat elevul său..." îmi sună a început de psalm, cântare bisericească, orice altceva în afară de titlu de articol. Nu mai zic de apoziţie care "se cere" musai între virgule. Cât despre "nu cred că vrea cineva...", nici eu nu cred că pe cititor îl interesează ce crede C.O., care nu scrie un reportaj, ci o simplă ştire de 500-600 de semne, în care relatarea se face la persoana a treia.

Pseudostiri. Sau ce face media cand ii mor laudatorii

Nu pretind ca stiu cu ce se mananca presa. Doi ani jumate in domeniu si un curs de trei luni la Centrul pt Jurnalism Independent nu m-au transformat in expert. Insa din alea trei luni in care am invatat cum sa redactez corect o stire, am ramas cu niste lucruri esentiale. Primul si cel mai important este acela ca stirea tre sa transmita ceva, sa contina o informatie care sa il intereseze pe cititor/telespectator/vizitator. Acu' stau si ma intreb: de ce ar fi el, cititoru'/telespectatoru'/vizitatoru', interesat de audiente? Adica, io ma uit la Mircea Badea pt ca imi place emisiunea "In gura presei", nu pt ca il bate pe Turcescu la audiente. La fel, citesc Click! pt ca mi se pare ca da barfe mai tari decat Cancan, nu pt ca ar fi pe locul 1 inaintea altor tabloide. Si exemplele pot continua cu ziare quality sau cu bloguri. A, ok, nu spun ca aceste date nu-s importante, or fi, da' nu pt cititoru' de rand, ci pt moguli, manageri, editorialisti si alte specii din boardul editorial. Mie, cititor, astfel de stiri nu-mi transmit decat o informatie care nu ma intereseaza. Si atunci de ce or fi puse astfel de informatii pe primele pagini ale ziarelor, de ce or fi incepand emisiunile cu prezentarea audientelor, de ce or fi dedicand bloggerii posturi intregi unor grafice care ii plaseaza in topul 3/5/10/20/30/40/50 etc al blogurilor?
Unii ascund astfel de pseudostiri sub masca politetii si a recunostintei fata de cititor/telespectator/vizitator: "Datorita dvs am ajuns sus, lucru pt care va multumim", "Multumim cititorilor/telespectatorilor/vizitatorilor nostri care au facut posibila aceasta ascensiune", "Un obiectiv atins cu ajutorul dvs, cititorii/telespectatorii/vizitatorii nostri fideli" si alte variatiuni pe aceeasi tema. Plus asigurarile aferente: "Va promitem ca vom fi si pe mai departe in slujba dvs", "Va promitem ca va vom furniza si pe viitor cele mai proaspete stiri". Sau poate ca oamenii de presa din ziua de azi au auzit de zicerea lui Rebreanu: "Modestia este calitatea celor care nu au calitati". Cat despre calitati... unde te uiti, numa' "quality" vezi in fata ochilor. O fi avand dreptate scriitorul, da' si noua ce ne mai place sa fim laudati... Iar daca n-o fac altii, s-o facem noi, ce mama ma-sii?

Cu barbatie, despre limba romana

Aproape sase randuri si doar doua fraze. Este o stire. Dincolo de faptul ca e amuzanta, stirea e pliiiiina de greseli. Eu am subliniat doar doua mai evidente: "l-a" acolo unde ar fi trebuit sa fie "la" si o cacofonie de toata frumusetea - "inca cateva". Asupra numelui localitatii Dortmund (si nu Dormund) nu insist, ca oricum multi vad, putini pricep. Prima fraza insa sufera de ceea ce lingvistii numesc anacolut. Adica "fraza incepe într-un mod care sugerează o anumită finalizare şi continuă printr-o schimbare bruscă a construcţiei logice" (conform wikipedia). Cu alte cuvinte, subiectul gramatical este Sebastian Kehl, doar ca pana la sfarsitul frazei autorul se hotaraste sa accentueze "sortul", motiv pt care transforma "sortul" in subiect. Mai departe. In romana, complementele directe exprimate prin pronume sunt nitel cam obligatorii in cazul in care se doreste o exprimare corecta: "el expunandu-si inca cateva secunde, pana si-a aranjat-o in fata camerelor". Pai, draga domnule redactor, daca tot si-a "aranjat-o", de ce n-a facut-o "expunandu-si-o", unde "o", fireste, este... este... este... complementul direct.