Se afișează postările cu eticheta Belgia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Belgia. Afișați toate postările

12 septembrie 2010

Privind înapoi cu mânie

Am fost prevenită că, în momentul în care o să pun piciorul pe tărâmuri străine, o să mi se pară că am aterizat în mijlocul civilizaţiei de undeva din Evul Mediu, direct din mijlocul oamenilor cavernelor.

În iulie am avut ocazia să merg în Belgia, la un sfârşit de săptămână. Nu am avut prea mult timp la dispoziţie să relaţionez cu prea multă lume de pe-acolo, însă a fost suficient să-mi confirm - pt a miliarda oară - că suntem o naţie vai mama noastră. Am fost întrebată de un copil de 6 ani dacă e adevărat că marea majoritate a românilor sunt atât de săraci precum se aude. Şi cum aş fi putut să neg, când Belgia este plină de muncitori români, iar familia copilaşului avusese numai baby-sitteri din România, care acceptau să muncească pe salarii derizorii? Acelaşi copil de 6 anişori mi-a cedat câteva dintre jucăriile pe care nu le mai folosea, "ca să aibă şi bebele meu cu ce să se joace când o fi să apară".
Ce mai ştiau belgienii despre noi? De exemplu, că statului român i se bârlăre de pensionari.
De infrastructura lor n-are sens să vorbesc. Există şi e suficient. Aeroportul din Bruxelles? De vreo 10 ori cât Băneasa. Cursele şi porţile de îmbarcare sunt vizibile pe monitoare. La noi e mai greu cu monitoarele la cele 4 porţi de îmbarcare. Eh, măcar de-ar fi asta singura problemă rămasă nerezolvată.

De câteva zile mă întorsei din Irlanda. Cea de Nord. Până să mă obişnuiesc cu lipsa claxoanelor şi a şoferilor agresivi, a trebuit să revin în România.
La ei, maşina MERGE pe stradă. Şi repede, şi legal. La noi, maşinile STAU pe stradă. Blocate în trafic.
La ei, dacă şoferul te vede că vrei să-l depăşeşti, te lasă să-l depăşeşti. La noi, dacă şoferul te vede că vrei să-l depăşeşti, ori te şicanează, ori se ia la întrecere cu tine.
La ei, şoferul îl respectă pe pieton. La noi, şoferul te calcă pe trecerea de pietoni şi nu păţeşte nimic.
La ei, şoferii nu ascultă muzica la volum maxim în maşină. La noi, dacă din maşină nu răsună maneaua pă sistem, n-ai valoare.
La ei, casele sunt toate, dar toate, la fel de înalte şi au cam aceeaşi suprafaţă. De spaţiile verzi din faţa caselor ce să mai spun? O splendoare... La noi, ăla de are bani mai mulţi (munciţi, evident :))) n-are nicio greaţă să-şi trântească viloiul de 200 mp utili lângă un bordei de 20 mp utili. Doar arhitectura oraşului e o noţiune abstractă care nu te satisface aşa cum o face megalocuinţa din dotare.









La ei, 1. dacă cineva te atinge involuntar, 2. te împiedică în vreun fel sau 3. consideră că te-a deranjat, ţi se adresează cu "sorry". La noi, 1. dacă cineva te atinge involuntar, nu zice nimic; 2. dacă te împiedică în vreun fel, ţi se adresează cu: "dă-te, fă", "bă, eşti chior?" şi alte exprimări înţelepte; 3. nu consideră niciodată că te-a deranjat sau, cel mai adesea, nu-i pasă.
La ei, vânzătoarea îţi dă restul până la ultimul penny. La noi, vânzătoarea îţi dă restul numai dacă are chef; dacă n-are chef, îţi spune că n-are mărunt.
La ei, cerşetorii (da, au şi ei, de catraliarde de ori mai puţini decât avem noi, dar au) nu sunt agresivi, ci îţi atrag atenţia adresându-ţi-se cu: "Hello! It's a lovely night/evening/day/morning". La noi, cerşetorii sunt insistenţi, se bagă-n sufletul tău, iar refuzul de a le da atrage după sine niscai blesteme sau înjurături.
La ei, posesorii de câini umblă cu pungile în buzunar şi adună după câini. La noi, posesorii de câini sunt prea simandicoşi pt a face lucruri atât de murdare.
Ei aruncă gunoiul la coş. Noi îl aruncăm unde se nimereşte.
La ei, consumul alcoolului pe stradă se interzice prin lege. La noi, consumul alcoolului -şi, de multe ori, al ăluia ieftin - este încurajat de existenţa nemuritoarelor bodegi.



La ei, băieţii nu fluieră fetele pe stradă. La noi, băieţii sunt cool dacă debitează cele mai ieftine apropouri sau le ating pe fete (nu că alor noastre le-ar displăcea).
Ei au Marea Irlandei şi Oceanul Atlantic. Noi nu avem decât marea... marea bulgarilor.

În fine, ajung şi la aeroportul din Dublin. La ei, aeroportul are vreo 32o (!!!) de porţi de îmbarcare şi sute de zboruri pe zi şi nu se produce haos. La noi, Băneasa (că-n Otopeni n-am fost) are 4 porţi şi câteva zboruri pe zi şi dacă, printr-o întâmplare nefericită, nişte curse aterizează/decolează cu întârziere, în acelaşi timp cu alte zboruri care şi-au respectat orele, se creează o aglomeraţie şi un haos specifice româneşti. Şi că tot am ajuns la zboruri, dintre cele vreo 25 de aeronave care trebuiau să decoleze/aterizeze în răstimpul de 3 ore pe care mi l-am petrecut în aeroport în aşteptarea avionului, care credeţi că era singura care avea să decoleze cu întârziere? That's right


Şi tot aeroportul din Dublin




(O chestie mişto pe care n-am văzut-o la belgieni - mă refer şi io la ăi mai civilizaţi de pe planetă, deci românii ies din discuţie - este tunelul care face legătura dintre aeroport şi avion, pe unde trec pasagerii ca să n-o mai ia la picior pe pistă.)

Şi ajungi în România, în miez de noapte, unde găseşti postate în faţa "sosirilor" doar taxiurile cu tariful 3,5 lei. Pt alea cu tarif 1,4 lei tre să faci comandă. Şi dacă taximetristu' te vede mai simplu îmbrăcat, te-a luat de prost. Pe principiul "nu vă spun tarifu', da' ne-nţelegem noi", plăteşti cursa cât nu face (nu vorbim de mine, ştiu io cu ce se mănâncă buna credinţă a românului).
Şi gata. Am murit de oftică cele câteva zile în care am fost departe de ţară şi în care n-am făcut decât să compar România cu restul lumii, dar acum am revenit cu picioarele pe pământ. Mi-e ciudă că am avut ghinionul de a mă naşte român. Nu în România - România încă este un spaţiu ok -, ci român.
P.S. Încă nişte poze pe pagina mea de facebook.

16 august 2010

Nimic de zis

E de la căldură. Sau nu. Sau nu numai :) În fine, dacă tot n-am nimic de zis/scris (sau nu mai vreau să zic/scriu), măcar să pun câteva poze din ultima perioadă. Cu explicaţiile de rigoare, evident.


Undeva pe Calea Moşilor. Şi nu, tigaia nu era curată, deci n-o scăpase cineva accidental din vreo sacoşă sau din vreun portbagaj. Era murdară. Ouă sau ceva :) Să ne imaginăm: o fi zburat de la vreun balcon? O fi avut drept ţintă vreo ţeastă familiarizată cu eschivele?





Se scumpiră anunţurile la mica publicitate prin ziare, trag concluzia. Şi ca să bagi anunţ pe site-urile cu anunţuri gratuite tre sa fii conectat la net. Şi ca să ai conexiune la net, cică e cu abonament. Mai bine pe stâlpii de pe lângă Bucur Obor. E şi vizibil, şi gratis. Ah, mai ţineţi minte?





Dincolo de nori :).La 11.000 m altitudine, undeva deasupra Cehiei, şi la - 55 grade Celsius. N-am zis eu, a zis căpitanul. Io doar l-am crezut. Oricum, e frumos sus. Nu vezi mare lucru, nu vezi aproape nimic, doar nori şi aripi. De avion. Dar cât de splendid e uneori nimicul...






Puţină Belgie





Şi doar atât despre travelul meu în Belgia. Restul e tăcere. Şi dezamăgire. Dar, cum îmi spunea un psiholog, dezamăgirea nu apare pur şi simplu, ci e urmarea firească a unei amăgiri. Iar eu bag seama că m-am iluzionat un pic cam mult şi cam nejustificat. Şi aşa cum îmi spun eu, piaţa muncii nu începe şi nu se termină cu Belgia :)



PS: Ba da, am ceva de zis: La mulţi ani, mama!




22 august 2009

De pe BestJobs adunate. Sau misterul castravetelui de Belgia

De la o vreme tot accesez platformele de joburi în speranţa că s-o lega ceva mai acătării şi de mine. Şi cum în Rumeinia m-am lămurit de mult cum stă treaba, am dat-o pe search-urile de joburi din alte land of choice-uri. Evident că nu mi-a trecut prin cap să aplic direct pt job de manager şi nici pt unul de înalt funcţionar la PE. M-am orientat şi eu după ce mă pricep să fac: păi n-am pregătire nici de doctor, nici de asistent, că astea am văzut că se caută în draci, la calculator mă pricep atât cât să-mi verific mailul, să vorbesc pe mess, să accesez site-uri, să scriu pe blog şi să downloadez diverse - insuficient pt a aspira la statutul de subaltern al lui Gates, pt babysitting e răspunderea prea mare şi la construcţii/amenajări interioare mă pricep tot cât mă pricep şi la medicină. Aşa că... menaj? Da, asta merge. Poate agricultură? Cules de mandarine, portocale, măsline şi-alte trufandale? Şi la asta m-aş băga.
Şi tot trimiţând io CV-uri peste CV-uri pe la diverse companii de recrutare, dau de anunţul următor: "Recrutăm personal pt cules castraveţi în seră în Belgia" (io am depăşit faza de reprezentare a simbolului falic, depăşiţi-o şi voi, pls!!!). Ooo, perfect, îmi zic, nu-i greu, culegeam castraveţi în grădină la ţară, se culeg mai uşor decât strugurii. Plus că e Belgia, franceza o vorbesc binişor, n-o să-mi fie prea greu. Dau să aplic, da'-mi pică ochii pe condiţiile puse de firmă, alea de le-am înroşit io.
Doar bărbaţi?!?!?!?!?! Păi de ce doar bărbaţi? O fi vreo diferenţă radicală între castraveţii de Belgia şi cei de Rumeinia? Asistăm la vreo reinventare a castravetelui? Ceva de genu' "cucumber reloaded" (pardon, je m'excuse, concombre rechargé)? S-au schimbat datele poveştii, nu mai e "ridichea uriaşă", acum e "castravetele uriaş"? Neuronu' meu încă se zbate într-o ceaţă densă. Da' de faza cu "înălţime de la 1,80, vârsta cuprinsă între 30 şi 48 de ani" ce ziceţi? Şi totuşi, îmi scapă mie ceva?
Ei, uite un deziderat demn de blonda din mine: sper să descopăr în viaţa asta şi taina castravetelui belgian.