Profilul candidatului ideal...

...în viziunea angajatorului incult



"Persoană energetică", cum ar veni care să producă energie? Io aş fi vrut să ştiu dacă au nevoie de un om care să producă energie electrică, sau de unul care să producă din aia eoliană, sau solară.
La aia electrică mă pricep binişor. Io curentez când sunt foarte stresată şi supărată, adică atunci când îs încărcată cu energie negativă, cum se zice :). Pe bune, fără mişto. Deci aş corespunde întrucâtva profilului candidatului ideal, schiţat de nenii ăştia de la compania lu' fish.
Băi frate, deci angajatorii ăştia sunt de-o rigurozitate ceva de speriat. Mă gândesc cu groază la momentul în care le-o veni ideea să angajeze femei bionice sau ceva de genu'.

La aniversară

NOTA 1: Am impresia că din postarea asta n-or să înţeleagă mare lucru decât foştii mei colegi.
NOTA 2: Am impresia că n-o să mă pot abţine de la a spune lucrurilor, organelor şi funcţiilor asociate respectivelor organe pe nume. Fără false pudori.

Nu, nu e ziua mea încă şi oricum nu am de gând să-mi dedic postări cu ocazia asta. E irelevant că fac nush câţi ani, că blogul meu a împlinit un an sau că am ajuns la a o suta postare. Nici măcar pt mine nu mai contează chestiunile astea, pt alţii cu atât mai puţin.
Doar că mi-am adus aminte subit că fix acum un an mi-am schimbat locul de muncă. Mai celebrează vreun tâmpiţel aşa ceva sau sunt singura tâmpiţică? Nu aştept răspuns.
De fapt, cred că am folosit cam impropriu noţiunile "aniversare" şi "celebrare". Deşi ţin minte fără efort datele când mă angajez sau când plec de la vreun loc de muncă, nu fac din asta un eveniment.
Nush cum mi-am adus aminte de data asta. Cred că datorită faptului că am citit zilele astea pe un blog de profil cum o altă colegă de la fostul loc de muncă şi-a luat un şut în cur de la angajator, aşa cum şi-au mai luat încă vreo 6 oameni în decursul anului trecut, pe motiv de restructurare, reorganizare sau, evident, neperformanţă :)). Btw, prieteni, io nu pricep neam asta cu neperformanţa. Cum puii mei să-i reproşezi unuia că e neperformant, când i-ai dat să semneze un contract în care avea prevăzută o perioadă de probă, care variază de la o lună la trei luni? Adică în perioada aia nu eşti în stare tu, angajator, să-ţi dai seama că omu' ala e pafarist, e antitalent, e paralel cu meseria? Îl ţii pe post cu anii şi dintr-odată ai revelaţia neperformanţei lui? Atunci cine are o problemă??????????
În fine, nu despre asta vreau să vorbesc, că am tot vorbit şi inventariat şi, în consecinţă, m-am plictisit foarte, foarte, foarte rău. Vreau să vorbesc strict despre motivele pt care am scris postul ăsta.
Recunosc, am regrete legate de fostul loc de muncă. Regret fisele de cafea. Ei, nu, nu aveam timp de stat la cafea, dar aveam timp de câte o gură de cafea între două ţipete şi două invocări ale organelor reproducătoare masculine şi funcţiilor acestora, venite din partea colegilor de pe la alte departamente pe motiv că nu ne mişcam cu viteza luminii, care tot timpul erau în întârziere paginile, care tipografia, care tirajul, care ediţiile, care oricum ce bip, bip, bip, bip, bip fac alea? Dorm?
Al doilea regret: ţipetele şi înjurăturile sus-amintite. Păi fără ţipete şi înjurături, viaţa e pustiu şi monoton. Cum să trăieşti aşa, fără să auzi tu un reproş asezonat cu octave înalte şi cu un ton strident? Te tâmpeşti, ţi se atrofiază simţurile, ai impresia că eşti al nimănui.
Al treilea regret: aveam ocazia să fiu vedetă, să fiu spio... asta... cum îi zice... protejată, să mă văd pe camere. Acum, de unde camere, de unde vedetă, de unde spio... ăăă... protecţie? So sad :(
Al patrulea regret: trăiam basmul meu, eu fiind Făt-Frumoasa, căci precum Făt-Frumos creştea într-un an cât alţii în şapte, tot aşa şi eu îmbătrâ... ăăă... mă maturizam:)) într-o lună cât alţii într-un an. Aşa încât n-am putut mai mult de zece luni. E mult, e foarte mult zece luni dacă încerci să-ţi imaginezi că ai putea simţi pe piele, sau în piele, sau în creier, sau în celelalte organe interne cum se scurge fiecare secundă din cele 60 ale unui minut, din cele 60 de minute ale unei ore, din cele 24 de ore ale unei zile, din cele 7 zile ale unei săptămâni, din cele 4 săptămâni ale unei luni. Iar când în jurul tău toţi sunt stresaţi, supăraţi pe viaţă, nemulţumiţi, nesuferiţi şi alte ne-uri, când oale se sparg în capul tău pt că nu eşti în stare să te resetezi şi să devii robot, e atât de uşor să simţi presiunea fiecărei secunde care trece.

P.S. A se observa că nu m-am plâns de munca în sine. Nu fug de muncă, îmi place munca (altfel nu mi-ar fi trecut nicio secundă prin cap că aş putea să mă duc să culeg trufandale sau să spăl podele şi veceuri în UE - btw, am făcut primii paşi în întocmirea dosarului de candidat pt muncă în afară), da' fără garnitură de futere la icre că nu mai dau randament. Nu mai vorbesc de situaţia în care garnitura îmi e servită pe post de fel principal zi de zi.

Mats Melbin, managerul meu sonat

Ati auzit de filmul "Martianul meu sonat"? Probabil ca l-ati si vazut. A fost suficient sa citesc asta ca sa-mi vina in minte instantaneu titlul filmului. Curios, dar Mats Melbin nu este personaj de film, este un manager suedez - inginer la origini - cat se poate de real. Si care s-a luat in piept cu criza intr-o maniera pe cat de originala, pe atat de nefireasca. A renuntat la un salariu de manager de 200.000 de euroi fiindca a preferat sa demisioneze el decat sa-si concedieze subalternii, vreo 35 la numar.
Acu', stau si io ca prostu' si incerc sa-mi dau seama ce-a fost in mintea lui. Ar fi neste posibilitati:
1. Omu' a strans suficienti bani (la asa salariu, oricat de cheltuitor ai fi, tot reusesti sa agonisesti) cat sa-i ajunga pana la sfarsitu' vietii si s-o fi gandit ca un asa gest ar da bine la imagine si nici nu l-ar ruina;
2. O fi un om cu frica lu' Dumnezeu (ca numa' astia de Romanica nu prea stiu ce-i aia frica de Dumnezeu) si s-o fi gandit sa-si faca pomana cu unii mai nacajiti ca el, recte ai 35 de angajati;
3. O fi nebun;
4. O fi corect (desi, in cazu' asta, cine dracu' o fi facut imprudenta sa-l unga manager?);
5. O fi avut vreun moment de ratacire si acum regreta.
Cert este ca a intrat in anale. Ar mai exista si varianta ca o fi vreun taran parvenit care a nemerit intamplator in fonctia de manager si nu stie ce sa faca cu ea. In acest din urma caz, ii recomand sa dea o fuga pan' la Romanica si-or sa-i arate ai nostri cum se face.
Zau asa, mai Mats, parca esti de pe alta planeta. Iti faci de rusine tagma. Cine-a mai auzit manager care sa se sacrifice pt angajati? Esti sonat? Uite cum facem. Pana iti aterizeaza tie obectu' zburator mai mult sau mai putin identificat pe Otopeni sau pe Baniasa, ia si citeste bibliografia pe care ti-o indic io. Un singur autor - Frustratus Geneticus, un singur text -Pseudomanagerii.

P.S. Aceasta postare este un pamflet. Cei care s-au prins s-o trateze ca atare. Cei care nu s-au prins sa treaca la blogu' urmator, care sper sa fie pe masura inteligentei lor.

Muza sta pe mess

Din ciclul "Ce-i mai inspira pe scriitori?", va recomand cartea "De ce munca e de kkt", autori C. Ressler si J. Thompson. Recunosc ca nu stiu care este titlul in limba engleza al cartii si nici cine este traducatorul, da' a facut o alegere inspirata in ceea ce priveste titlul. Inspirata, pt ca iti atrage atentia si te face curios. N-am cumparat-o intrucat era inchis si nici nu aveam 35 lei sa dau pe ea, dar am cautat o descriere a cartii pe net si mi-am dat seama ca este dedicata angajatorilor, si nu angajatilor. Dau un copy/paste descrierii de pe site-ul http://www.librarieonline.net/: "Autorii au dezvoltat sistemul mediului de lucru bazat numai pe rezultate: atingerea obiectivelor propuse de fiecare angajat, si nu timpul alocat de fiecare dintre ei pentru a le indeplini. Ei au demonstrat ca oamenii implicati in ceea ce fac obtin mai multe satisfactii, rezultate mai bune si devin inovatori. In prezent, tendinta companiilor de succes este aceea de a tine cont de personalul lor tot mai mult. Prosperitatea afacerilor se datoreaza si conditiilor de munca asigurate, dar mai ales climatului cu adevarat uman creat, bazat pe increderea ca angajatii isi vor face treaba bine si eficient."

Doar ca pana or ajunge tendintele din America la noi... or sa ne imbatraneasca si stranepotii.

Dar nu de asta m-am oprit asupra cartii, ci din cauza acronimului din titlu. La asta chiar nu ma asteptam, sa vad limbajul de pe mess folosit la ditai studiul. Pe mine m-a amuzat. Sunt convinsa ca sunt in lucru urmatoarele titluri: "Asl, pls", "Cf la noapte?", "Da-mi un buzz cand vei pleca", "Dc nu esti aici akum?", "N-am fakut nik cu viata mea", "Ms de flori", "Da-mi un PM sa-mi spui ca ma iubesti", "Te poop apasat", "Vino rpd k mor", "Nush dak e bine ce-am facut", "Omg, ce plina-i luna" si multe altele.