De azi am început să:
1. susţin făţiş limba română, cu banner, slogan şi toate cele;
2. scriu cu diacritice :))
Din ciclul "Nu faceţi ca ei", vă supun atenţiei trei moduri de a face praf limba română:
1. arhicunoscuta virgulă dintre subiect şi predicat (eventual în titlu, pentru o cât mai bună vizibilitate);
(ştiu că nu se încadrează la secţiunea "virgulă între subiect şi predicat", totuşi nu pot să trec peste "preşedenţie" - poate doar când "preşedente" va fi ales Marean)
2. confuzia;
2.1. adică atunci când nu+mai=love, rezultă adverbul "numai" având sensul de "doar", niciodată folosit înaintea unui verb; însă atunci când nu+mai=hate (adică "nu" este negaţie, iar "mai" - adverb cu sensul de "acum", "în continuare", "încă"), nu mai rezultă nimic, adică rămân aşa cum sunt, nelipite, necombinate, nesudate, neunificate, independente şi de capu' lor; folosite întotdeauna înaintea unui verb;
2.2. confuzia dintre starea de fapt şi persoană: "absenţa" este o stare de fapt, un eveniment, în timp ce "absenta" este o persoană; dacă Monica Columbeanu este o persoană - şi n-avem motive să ne îndoim de asta, nu-i aşa? - rezultă că Monica Columbeanu este o absentă, şi nu o absenţă. Sigur, à la rigueur, în dulcele stil jurnalistico-metaforic se pot debita multe inepţii lingvistice, doar că autorul cu sex incert, C.O., nu cred că ar trebui să jongleze prea mult cu limba română. Cel puţin până învaţă ce e un subiect şi ce e un predicat şi că între ele nu se pune niciodată virgulă.
3. "prafo-topica" (un concept by me, adicătelea, cum ar veni, topica făcută praf :)))
"Cea pentru care de la etaj s-a aruncat elevul său..." îmi sună a început de psalm, cântare bisericească, orice altceva în afară de titlu de articol. Nu mai zic de apoziţie care "se cere" musai între virgule. Cât despre "nu cred că vrea cineva...", nici eu nu cred că pe cititor îl interesează ce crede C.O., care nu scrie un reportaj, ci o simplă ştire de 500-600 de semne, în care relatarea se face la persoana a treia.