21 octombrie 2009

De meserie, român

De ceva timp, îmi pute totul. Iniţial, am dat vina pe criza economică. Mă cuprindea panica ori de câte ori îmi trecea pe lângă ureche cuvântul "restructurare".
După aia, m-am gândit că mă uit prea mult la televizor şi că dătătorii cu părerea, gen Mircea Badea, mă intoxică cu jde mii de imagini ale unei ţări care nu mai are scăpare. Am fost tentată să fac o cură de detoxifiere şi să-mi setez pe telecomandă doar Hallmark, AXN, MGM şi Cartoon Network. Însă mi-am dat seama că bieţii Mirci nu-mi bagă nicio prostie în cap, că asta e realitatea pe care o trăiesc şi că, aplicând tactica struţului, nu schimb lucrurile. O să-mi scot capul din nisip la un moment dat şi o să găsesc aceeaşi mizerie veche de 20 de ani.
În final, m-am uitat la mine şi la câte am realizat eu în 28 de ani. Şi m-a pufnit râsul. Şi apoi plânsul isteric. Păi, ce-am realizat? După nişte mulţi ani de cursuri universitare şi postuniversitare (cei mai frumoşi ani, pe care regret că i-am pierdut în felul ăsta), am ajuns... profesor. O experienţă mult prea amară.
Şi apoi mi-am schimbat domeniul de activitate. Şi oraşul. Nu şi norocul. Şi am avut destule full-time-uri şi part-time-uri. Şi am întâlnit... fenomene, că altfel nu le pot spune. Şi multă incompetenţă. Şi a dracu' de multă prostie. Şi multă aroganţă. Şi multă superioritate gratuită. Şi mult pupincurism. Şi multă desconsideraţie faţă de plebe. Şi veşnicul salariu mediu pe economie. Şi veşnica neputinţă de a avansa în lipsă de PCR (!!!). Şi frustrări. Şi cică abia după alegeri o să se arate dracu' în toată splendoarea lui neagră. Şi cred cu tărie că aşa va fi.
În atari condiţii, cum naiba să nu îmi pun întrebarea: cine mă mai angajează pe mine în caz de... necaz? Păi, dacă mă uit la sutele de CV-uri depuse pe "genialele" platforme e-jobs şi BestJobs, dacă socotesc că am fost chemată la interviuri doar de o zecime dintre angajatorii care defilau cu joburi pe site-urile sus-numite, dacă mă mai gândesc că circa un sfert dintre angajatorii pt ale căror posturi aplicasem nici măcar nu mi-au vizualizat CV-ul, aş zice că şansele de a mă angaja undeva tind spre zero (dacă nu chiar spre minus infinit:))).
Da, ştiu, pregătirea de filolog e de toată jena în zilele noastre. Dar atât m-a dus capul să fac şi nu mai pot schimba mare lucru acum.
Dar oare nu face parte din fişa postului de român să fii nemulţumit de multe, să aştepţi să se schimbe ceva în bine, să speri c-o să se schimbe ceva în bine, să te laşi amăgit de maeştrii demagogiei? Ba da, de-asta eşti român, ca să fii uşor de manipulat. La naiba cu speranţa!!! A mea e de mult moartă, formolizată, îngropată şi cu parastasele rânduite. Unde, bre, speranţă, în România?!? Speranţă că ce? Speranţă c-o să-ţi vină într-un târziu mintea la cap şi-o să te cari naibii din mocirlă.
Acu', sigur, nu mă refer la ăia ai căror părinţi sunt demnitari, sau înalţi funcţionari, sau mai ştiu io ce alţi mâncători degeaba de bani publici. Nici io n-aş pleca din România dacă tata ar fi ministru. Unde să mă duc? Să mă duc într-o ţară unde să mă bage ăia la bulău dacă omor pe cineva pe trecerea de pietoni, când pot să dau liniştit cu maşina peste cine vrea muşchiu' meu în Românica? Doar tata e demnitar şi pe mine poa' să mă doară fix la başcheţi de răposatu'. Ziceam aşa.
Dacă ar fi posibil ca relaţia mea cu viaţa de pământean să înceteze (sună cam emo, dar nu e ce pare a fi) cu acordul părţilor, mi-aş dori să fiu extraterestru. Ei, n-am de unde să ştiu cât de bine o duc extratereştrii, dar cel puţin ei n-au un TBA la conducere şi o EBA - reprezentantă a tinerei generaţii - în PE.
Şi pt că nu pot să opresc planeta şi să cobor pur şi simplu, m-am gândit să-mi reziliez contractul cu eterna şi fascinanta Românie. Acu' aştept un mail. Îl aştept de 10 zile. Un mail cu formulare prin care îmi dau acordul să fac ceva cu viaţa mea. Să plec dracului din cocină. E grea rău aşteptarea asta. Pe tasta de refresh odată scria F5. Acum nu mai scrie nimic. Scrie, în schimb, pe degetul meu. Dar nu e niciun bai dacă nu-l primesc. Până în primăvară am tot timpul. Şi nu cred să mă răzgândesc. Eu, una, am obosit să mai am toleranţă faţă de nulităţile ridicate la rang de valori.

19 octombrie 2009

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, între înlăturarea nu-ştiu-cui şi autosuspendare


Înţeleg că nea Nicu (fără ghilimele, că nu e poreclă, e dăcât o prescurtare a numelui) a făcut eforturi să înlăture pe cineva sau chiar pe el însuşi. Nu mi-e clar pe cine a vrut să înlăture, dar mi-e clar că eforturile au fost ale lui, şi nu ale oponenţilor, întrucât dacă eforturile nu erau ale lui, ci ale oponenţilor, atunci înlăturarea era sigur a lui.
Aţi înţeles ceva? Pt "da", treceţi la postarea următoare, pt "nu", treceţi pe la taraba cu tabloide.

18 octombrie 2009

"Oamenii timpului nostru" o pun între subiect şi predicat

Adică aşa



Canal TV: Antena 2
Emisiune: "Oamenii timpului nostru"
Realizator: Delia Budeanu
Invitat: Cristian Pârvulescu
Ideea subtitrată a emisiunii: Cine deţine informaţia, deţine puterea.
Subtitrarea corectă: Cine deţine informaţia deţine puterea.
Explicaţie: Subiectiva ("Cine deţine informaţia") se comportă ca un subiect. Aplicând operaţiunea numită contragere, înlocuim subiectiva respectivă cu ce vrea muşchiul nostru. Al meu vrea să înlocuiesc cu pronumele demonstrativ "acesta". Scriem "Acesta deţine informaţia", şi nu "Acesta, deţine informaţia", nu?!? Aşa am învăţat io la şcoală, da' bag seamă că multe s-au mai schimbat şi-or să se mai schimbe.
O virgulă care face cât un 5% dintr-un salariu de antenist.

10 octombrie 2009

Vitantis ALL STAR DRIFT & Tuning

Cum stăteam io azi aşa frumos în casă şi ascultam scârţâitul de roţi al maşinilor tunate care se rupeau în figuri pe platforma din faţa complexului Vitantis (vai de capul şi de urechile noastre, ale locatarilor din vecinătate!!!), zic să dau o fugă până-n Carrefour ca să-mi fac cumpărăturile de uichend. Ei, nu-s io pasionată de maşini - ba chiar deloc, le consider un accesoriu inutil -, dar îmi place spectacolul. Iar ALL STAR DRIFT & Tuning a oferit spectacol din plin. N-am stat mai mult de un sfert de oră - douăj' de minute, că mai aveam şi altele de făcut, da' mi-a plăcut. Concursul (că cică e concurs) continuă şi mâine. Aşa că, dacă nu aveţi altceva mai bun de făcut în uichend, daţi o fugă până la complexul Vitantis, de lângă târgul de maşini Autovit.
Câteva poze şi-un filmuleţ de 14 secunde, că dăcât atât mă ţine memoria.





08 octombrie 2009

Bancul patriotului

De multă vreme am remarcat balcoanele astea două din zona Tineretului, accesorizate cu câte un steag românesc. Abia după ce am făcut poza şi am mărit-o, am văzut că e vorba, de fapt, despre o agenţie imobiliară, ai cărei patroni, probabil, dat fiind faptul că au ocupat un spaţiu la un etaj superior, şi nu la parter, au simţit nevoia să atragă într-un fel atenţia. Corect. Puteau s-o facă şi în alt mod, cred. În fine, e opţiunea fiecăruia. Doar că am şi eu o părere: dacă cei care lucrează acolo sunt la fel de patrioţi pe cât vor să dea de înţeles... mi-e milă despre ei. Din motivul următor, pe care vi-l spun sub formă de banc:
Viermele-copil o întreabă pe maică-sa:
- Mamă, noi am putea locui într-un măr?
- Da, mamă, fireşte că am putea locui într-un măr.
- Mamă, dar noi am putea locui într-o cireaşă?
- Da, mamă, am putea locui şi într-o cireaşă.
- Mamă, şi totuşi de ce locuim într-un rahat?
- Pt că asta este patria noastră şi noi suntem patrioţi.


06 octombrie 2009

Mai munceşte careva la Cancan?



Nu de alta, da' am senzaţia că singurii care-şi mai fac treaba pe acolo sunt paparazzii (şi... cititorii care le trimit ponturi şi poze contra unor sume frumuşele). Adică mă gândesc că ar trebui să fie careva prin redacţia aia care să dea un ochi pe pagină înainte de trimiterea în tipografie sau de agăţarea pe site. Că-ţi scapă una-alta în text, asta este, se întâmplă şi la case mari, cum ziceam cu altă ocazie, da' chiar să nu vezi într-o explicaţie foto - scrisă întotdeauna cu corp de literă distinct (!!!) - cuvintele care prisosesc, asta e ignoranţă, sau nesimţire, sau lipsă de respect faţă de cititor, sau mircea fă-te că lucrezi. Nu-i nimic, români suntem, conform principiilor următoare trăim: "Timpul trece, leafa merge", "Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim".
Cum vine asta: "... cadoul pe care i l-a făcut prezentare"??? Aaaaaaaaaa, acum am înţeles. "Prezentare" e, de fapt, cuvântul-cheie de la fotoexplicaţia următoare. Şi nu l-a văzut nimeni că a zburat unde nu trebuie? Nu? Nu. De ce să fi văzut? Doar e tabloid. Tabloidele nu se citeşte. În tabloide dăcât te uiţi la poze.

01 octombrie 2009

Şi timpul se dilată pe ritmuri de cancan


Din ciclul "Noi muncim, nu gândim", vă supun atenţiei o aberaţie marca "Cancan" (sună bine "marCA CAncan", nu?). Se făcea că eram în anul în care a fost ucis cantautorul Ioan Luchian Mihalea, anul 1993. Şi se mai făcea că anul 1993 era an bisect. Nu pt că februarie ar fi avut 29 de zile, conform regulei (REGULII, sic!), ci pt că luna noiembrie a avut 31 de zile. Noroc că cititorii de tabloide sunt într-un fel: mulţi vede, da' puţini pricepe.

Se întâmplă şi la case mari


Ei, acu' n-o fi "ringu'" chiar casă mare, da' Cristoiu (lui îi aparţine trăsnaia) e, fără îndoială, nume mare. Dincolo de amănunte, fireşte, singurul vinovat e corectorul (:))) care n-a sesizat că este vorba despre particula de condiţional-optativ "ai" - scrisă legat -, şi nu de particula de infinitiv "a" căreia i se alipeşte, în anumite situaţii, forma neaccentuată a pronumelui personal, aici în dativ.
A-ş (sic!) mai veni io şi cu alte explicaţii şi exemple, dar n-are sens, pt că cine trebuie să bage la cap nu dă atenţie la detalii.