24 februarie 2009

Meserii pe cale de disparitie vs meserii pe cale de aparitie

Inspirata de geniala postare a fostei mele colege de suferinta de la "Gandul", Mona, http://alisbobe.blogspot.com/2009/02/sa-fi-avut-baba-un-era-ministru-de.html, m-am gandit sa dizertez si eu asupra rolului femeii in societate. Si nu al oricarei femei, ci al femeii-sef. Ei, da, femeia-sef este o specie aparte. Si oare sa existe cineva care sa nu fi avut ocazia sa cunoasca aceasta specie? M-am intrebat intotdeauna cum ajung femeile sefe. Unele, probabil, au atat de multe cunostinte in domeniul lor si, deopotriva, abilitatea de a aplica aceste cunostinte in cel mai natural mod posibil, incat par facute pentru functii de conducere. Ele sunt competentele (si aici nu folosesc termenul "competent" in sens peiorativ). Dar cred ca astea sunt cele mai putine. Altele ajung in functii de conducere fiind numite tot pe criterii de competenta, dar nu din aia profesionala (si cred ca, daca in ultimele zile n-as fi citit, recitit si rascitit blogul unui alt "victim" al sistemului romanesc corporatist - http://cristianbotez.wordpress.com/2009/02/10/manifest-pentru-demnitatea-ziaristilor/ -, n-as fi stiut sa ma exprim cu atata "maiestrie", pt ca nu mi-ar fi trecut prin cap ca pot exista "criterii felationiste" de competenta - comentariile 65, 80. Recunosc, imi place cum suna). Ma feresc totusi sa aproximez cam cate femei ajung sus fiind "unse" exclusiv pe acest criteriu, dar cred ca... sa tot fie. Ei, dar exista si o a treia categorie: nevestele de manageri. "Manageritzele", cum imi place mie sa le spun. Ele nu tre sa fie competente, nu tre sa fie prezente la serviciu, nu e nici macar necesar sa fie prea responsabile. Lipsite de principii, sotiile-sefe isi manifesta autoritatea intr-un unic mod: la intervale regulate de timp, ele readuc la cunostinta angajatilor statutul lor, acela de neveste de manager. Lipsite de scrupule, dar avand veleitati de fiinte perfecte si perfectioniste, niciodata perfectibile caci autosuficienta este o trasatura sine qua non a personajelor noastre, ciudatele creaturi isi concentreaza atentia in doua directii: una este cea a limbajului si cealalta este cea a tonalitatii. Din vocabularul lor nu vor lipsi jignirile care ar trebui sa te faca sa intelegi ca tu, angajatule, esti un incompetent, incompetentule care esti tu incompetent, si care io ditai "manageritza" te tolerez, zau daca stiu de ce, motiv pt care tre sa-mi fii recunoscator ca datorita mie, "manageritza", ai un loc de munca decent intr-o companie de prestigiu. Iar tu, angajatule, ai sa ajungi incet-incet la concluzia ca nimic din ceea ce faci nu este bine, pt ca nimic din ceea ce faci nu este pe placul sefei-neveste-de-manager si sa-ti fie clar ca numai ce defineste ea ca fiind bine e bine cu adevarat, iar daca in conceptia ei tu nu faci niciodata nimic bine, inseamna ca ori esti prost ca n-ai cunostinte in domeniu, ori esti prost ca accepti sa te trateze ca pe un gunoi. Deci, oricum ai lua-o, esti prost, prostule, care esti tu prost, angajat prost care nu ai pic de demnitate, care te sacrifici prostituandu-te. Cat despre tonalitate... inalta, desigur, ca sa bagi frica in el de mojic.
Dar destul despre jobul de "manageritza", job pe cale de aparitie, desigur. De fapt, nu mai e pe nicio cale, ca deja a aparut, doar ca urmeaza sa mai fie consemnat si in nomenclatorul de meserii. Unde, pentru evitarea confuziilor, sper sa nu se numeasca "manageritza" pt ca, in afara de faptul ca as solicita DDA-ul aferent, ar mai exista si pericolul confuziei, caci, repet, "manageritza" nu inseamna "femeie manager", ci "nevasta de manager". Clar???
Hai sa bat putin campii si despre un alt job a carui existenta dateaza de zeci de ani, dar care se pare ca va disparea intr-un viitor nu prea indepartat: acela de corector. Sigur, doar trebuia sa scriu ceva si despre mine, nu? Ca doar nu degeaba am in spate fo doi ani de corectura (si cu ceva insertii de jurnalism autentic, desigur). LOL. Daca nu ma insala memoria si mai ales cultura generala, Caragiale, Nichita Stanescu sau Marin Preda au fost si ei corectori pe la inceputurile carierelor hartistice. Manageri inca n-au ajuns si cu atat mai putin "manageritze". Dar asta pt ca pe atunci nu se cunostea notiunea de "manager". Acu', numa' cine nu vrea nu ajunge manager (sau "manageritza"). Cat despre corectori, ce sa spun? Nu cred sa se mai inalte din randul corectorilor vreun Caragiale sau vreun Nichita, da' macar acolo un scriitoras de duzina poate o da si meseria asta. Nu de alta, da' daca s-or mai gasi vreo cativa corectori frustrati ca mine, maine-poimaine o sa inauguram "clubul corectorilor emoisti taietori de venele din dotare".
Da' vorba romanului frustrat: "Noi sa fim sanatosi", ca manageritze, pitipoance, cocalari, mamaitze porno, clanuri mafiote si alte produse made in Romanica o sa gasim la tot pasu'.

12 februarie 2009

"Siguranta si incredere" in eterna si fascinanta Romanie

Aproape ca nu este zi de la Dumnezeu sa nu se intample ceva "demn" de tara in care traim. De data asta ma refer la abuzul politistilor din Targoviste asupra cetateanului care a filmat o masina a politiei parcata neregulamentar in statia de autobuz.



E o dovada in plus a faptului ca astfel de abuzuri nu fac decat sa ascunda lipsa de competenta a organului. Sa inventariem momentele abuzului:
1. politistii nu se legitimeaza, asa cum prevede legea, in momentul retinerii targovisteanului; asta reiese din faptul ca, odata urcat in masina politiei, cetateanul insista sa afle numele celor doi (nu-l afla decat pe-al unuia, pana la urma);
2. politistii invoca faptul ca omul nu le-a cerut acceptul sa le filmeze masina; atat doar ca masina se afla parcata pe spatiul public, intr-o statie de autobuz, si nu pe domeniul privat;
3. este dus cu forta la politie pentru a da o declaratie in care sa explice de ce a filmat o masina aflata pe un spatiu public, in conditiile in care astfel de retineri se justifica doar daca fotografiezi/filmezi proprietati private sau persoane, fara acordul acestora.
La sectia de politie, unul dintre politisti dezvaluie scopul pt care cetateanul a fost luat pe sus: "ne predati acumulatorul, iar telefonul il tineti dumneavoastra". Sigur, iezista si o iesplicatie: nu se filmeaza in incinta. Dar de ce trebuia predat acumulatorul? Telefonul se putea inchide pur si simplu, fara sa-i fie scos acumulatorul. Ma intreb daca, in conditiile in care omul le-ar fi dat acumulatorul, l-ar fi mai vazut vreodata inapoi. Am mari dubii.
Toata stima pt targovistean. Dincolo de faptul ca ceva ganduri de razbunare au existat (el insusi declara ca i-a fost ridicata masina, cu cateva zile in urma, pt ca o parcase in apropierea statiei de autobuz), este clar ca politistii au vrut sa mearga la intimidare atunci cand l-au luat pe sus ca sa-l duca la sectie. Din fericire, omul nu si-a pierdut nicio clipa capul, a fost tot timpul constient ca nu a comis nicio ilegalitate, a fost de-o sinceritate dezarmanta (spunandu-le ca vrea sa trimita filmarea la presa) si le-a demonstrat politistilor in cele din urma ca au comis un abuz asupra lui si ca singurul lor obiectiv era de a pune mana pe filmul care ar fi aruncat o pata in plus asupra institutiei statului.

In ce ma priveste, raporturile mele cu politia au fost putine la numar, limitate in general la eliberari de diferite documente si la doua declaratii date in ultimii 5 ani (una data in urma unei razii efectuate in caminul studentesc, conform careia am fost martora "extragerii" - fie de sub pat, fie din vreun dulap - a partenerilor colegelor de camera; cealalta data la politia TF Suceava, in urma furtului din tren a bagajului proprietate personala). Putinele contacte cu politia au fost - unele dintre ele - destul de amuzante. Spre exemplu, in toamna anului trecut, m-am hotarat sa devin bucuresteanca cu acte in regula, fapt pentru care m-am prezentat cu documentatia necesara la politia de sector in scopul eliberarii cartii de identitate. Numai ca, fiind posesoare de ochi albastri, nu prea ma impacam cu blitzul aparatului de fotografiat, care, dupa cateva cadre repetate, se incapatana sa-mi afiseze aceiasi ochi rosii. Politistul mi-a explicat ca mi-ar putea prelucra culoarea ochilor, doar ca ar fi mult prea evident efectul de artificial al culorii, ceea ce nu e deloc indicat pt un act de identitate. Asa ca m-a poftit sa ies afara si sa stau la lumina vreo cateva minute, ca sa nu mai am pupilele dilatate, dupa care sa revin la poza. Dupa cateva secunde in care am incercat sa-mi dau seama daca face misto de mine sau vorbeste serios, am iesit afara ca sa stau cu ochii in soare. La fiecare minut scurs, ma uitam in oglinda de la pudriera sa vad daca mi s-au contractat pupilele. Cand am considerat eu ca s-au contractat indeajuns, am intrat. A fost suficient sa fac doar cativa pasi pe holul intunecat al sectiei, ca problema sa revina. Am ajuns iar la poza, iar blitzu', iar ochii rosii, iar blitzu', iar ochii rosii, pana cand domnu' politist a avut o revelatie: sa-mi faca poza fara blitz. Si shoc, a mers.
Cat despre declaratia data pt furtul bagajului din tren... ce sa zic. Noroc cu domnu' agent care m-a mai binedispus un pic, asta dupa ce mi-a zis ca n-am sanse sa-mi recuperez geanta si sa zic mersi ca n-am patit-o mai rau. Incerc sa redau aproximativ franturi din dialogul pe care l-am avut atunci cu agentul, in timp ce-mi dicta declaratia: "-Ce aveai in geanta? -Materiale didactice: teste, fise de lucru, materiale de la cursuri de perfectionare si de la cercuri pedagogice. -Testele erau corectate sau ii lasi pe aia cu mediile neincheiate? -Erau corectate. -Da' ce predai? -Limba franceza. -Si eu am avut acum cateva zile examen la franceza, la Academie, si n-am stiut nimic. Sa-mi lasi numaru' tau de telefon (rade), poate te trimit data viitoare in locu' meu." Am zambit. "Noi ne intalnim frecvent cu cazuri dintr-astea. Zi mersi ca nu ti-a dat cu spray paralizant, ca nu te mai trezeai pana la Bucuresti (ma aflam in trenul Vatra Dornei - Bucuresti si coboram la Focsani). Odata, un coleg de-al meu a adormit tot asa, singur in compartiment, iar hotu' i-a furat portofelu' in care avea legitimatia. Iti dai seama ce penibil pt un politai". Cand sa ies din birou, observ undeva, lipit pe perete, un afis: "Sexul NU dauneaza grav sanatatii". M-am abtinut sa nu ma pufneasca rasul. Am iesit din birou, iar domnu' agent m-a condus pana la iesirea din maghernita aia (politia TF din Suceava se afla, pe vremea aia, intr-o baraca) si a incercat sa ma consoleze: "In definitiv, n-ai pierdut chiar mare lucru, nu? Astia n-or sa aiba ce face cu atata hartogaraie inutila. Macar sa ai satisfactia ca si-au luat o teapa mare de tot, fomistii." Satisfactia asta n-am prea resimtit-o, ce sa zic, dar dincolo de faptul ca mi s-a demonstrat o data in plus faptul ca politia romana nu se prea omoara sa fie in slujba cetateanului, mi-a placut maniera de comunicare a agentului.

10 februarie 2009

Codul Muncii, in viziunea pseudomanagerului 2

Revin, dupa cum am zis, cu alte prevederi ale Codului Muncii, referitoare, de data asta, la drepturile si obligatiile angajatorului, asa cum imi imaginez eu ca ii place lui sa le inteleaga. Lui, adica angajatorului. Sau patronului. Sau pseudomanagerului. Sau... neah, tot un drac.

Art. 40. [principalele drepturi şi obligaţii ale angajatorului]

(1) Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:
a) să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii = dupa principii cat mai comuniste cu putinta, ca n-a facut rau raposatu' ca a tinut tara sub papuc; i-au stiut oamenii de frica? i-au stiut; pai, o companie respectabila tre' sa fie ca o tara comunista, ca, de, angajati multi, nu stii care poate deveni intr-o zi tradator; asa ca baga spaima in ei pana-i gasesc toti dracii, sa nu miste-n front ca sunt pe teritoriul tau;
b) să stabilească atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condiţiile legii şi/sau în condiţiile contractului colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi = corespunzatoare, necorespunzatoare, ai ales sa vii la mine, faci ce-ti spun io, nu ce-ti spun niste tembeli care n-au avut ce face si au creat Codu' Muncii; sarantocii, dupa ce ca lucreaza intr-o companie cu viziune si valori, mai si carcotesc;
c) să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor = legalitate, pe dracu'; doar nu m-o trage pe mine mocofanu' la raspundere ca nu respect legea; is pe plantatia mea, legea sunt io; el tre' sa asculte si sa execute, ca d-aia il tin aici, in respectabila mea companie, cu c**u' pe scaune de sute de euro, de parca as avea io, ditai pseudomanageru', vreo datorie fata de el; jegosu' dreaq;
d) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu = telecomanda, unde dracu' am pus telecomanda aia?; ei, uite ca n-am chef sa ma deplasez pana la milog si sa-i spun sa-mi linga pantofii, vreau doar sa apas pe buton; mortii ma-sii, m-a blestemat licheaua sa nu stiu unde pun telecomanda; halal companie respectabila, cu viziune si valori, sa nu gasesc io telecomanda aia afurisita; bine, aduceti-mi macar un robot din cei 1.000 angajati pe 2 lei sa faca sluj in fata mea; acum; un robot, am zis, acum;
e) să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern = ce lege? mi se rupe mie de lege; io-s mai presus de ea, ca altfel nu ajungeam io pseudomanagerul unei companii respectabile; si ce daca scrie in lege ca sanctiunile sunt DISCIPLINARE? io daca vreau sa te gasesc incompetent, te gasesc, ca asa vrea muschiu' meu, si te penalizez la salariu, ca doar nu-ti tai chitanta; esti prea prost, angajatule, ca sa te duca mintea sa-mi ceri chitanta sau macar sa iti pui intrebarea unde dracu' se duc banii pe care ii incasez io de la prosti cu titlu de penalizari salariale; ce daca "in conformitate cu dispoziţiile art. 164 alin. (2) din Codul Muncii, angajatorul nu poate efectua reţineri din salariu decât dacă datoria salariatului a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească...", altfel spus, n-am dreptu' sa iau niciun leu din salariul angajatului decat daca-mi da voie judecatorul? io iau cat vrea muschiu' meu din salariu' angajatului, ca asa spune ROI-u' meu, care n-are nicio treaba cu legea, ca legea intr-o companie respectabila, cu viziune si valori, ti-o faci singur, nu tre' sa stai la mana unor nespalati care-si zic juristi si se fac ca-mi dau mie ordine cum sa-mi conduc firma in mod legal; rupe-mi-s-ar mie de legalu' lor.

(2) Angajatorului în revin, în principal, următoarele obligaţii:
a) să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă; = pai, ii anunt pe angajati, cum nu?; ii anunt la inceput, cand semneaza contractu', ca e posibil ca volumul de munca sa mai creasca, dar va fi platit corespunzator, si ii mai anunt o data dupa ce volumul de munca a crescut, ca nu vor fi platiti pt ca asa spun io, pt ca tre' sa facem economie, pt ca e criza si sa zica mersi ca ii tin in serviciu, ce mortii ma-sii? si cui nu-i convine poa' sa plece, ca nu-i tinut nimeni cu forta; milogii, stiu ei sa aprecieze lucru de valoare;
b) să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă; = ma lasi? ai plasme, ai camere de supraveghere sa fii protejat, ai veceuri curate si frumos mirositoare, ce conditii corespunzatoare mai vrei? mai conteaza amanuntul ca pc-ul iti merge ca rasnita? uite d-aia nu dai tu randament, ca nu-ti asigur io conditii; hai, mars;
c) să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă; = pardon, care lege? legea pe care mi-o fac io, nu alta lege, io nu recunosc alta lege; iar legile pe care le-am instituit io pe planta..., aa..., in firma mea am io grija sa fie respectate; inclusiv legea esteticii - nu-mi place de mutra ta, ai pus-o; n-o sa te dau afara, da' o sa te fac sa-ti doresti sa pleci singur;
d) să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii, cu excepţia informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea unităţii. Periodicitatea comunicărilor se stabileşte prin negociere în contractul colectiv de muncă aplicabil; = ei, as, numa' asta n-o faceam; sa dau io raportu' in fata mitocanului despre starea companiei; ma lasi, domn jurist? ia fa o plimbare scurta, poate-ti trece nebunia si ma scutesti cu legile tale aberante; ce negociere? io nu fac negociere nici cand trebuie (o data pe an), nici pt ce trebuie (recalcularea salariului); lasa ca romanu' nu tre sa se invete cheltuitor; cu cat are mai putin, cu atat cheltuieste mai putin; vezi ca tot io ma gandesc la binele salariatului?
e) să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în privinţa deciziilor susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora; = a, da, asta da, chiar imi place; imi place la nebunie sa ma consult cu reprezentantii salariatilor sau, mai degraba, cu sefii lor; imi place la nebunie cat de usor pot sa-i conving pe sefuleti sa-i mai prosteasca pe subalterni, sa-i duca cu vorba pt inca un an de zile; si nush cum dracu' fac de ma inconjor io numa' de oameni prosti, ca-mi reuseste; la sefuleti le inchid gura cu neste bani in plus la salariu, iar toparlanu' care crede orbeste in sefulet sta potolit si nu se mai revolta, in speranta ca peste un an o sa fie mai bine; o sa fie, o sa fie, cum sa nu? doar io, ditai pseudomanageru', n-am altceva de facut decat sa ma f**a grija de tine, subaltern nespalat ce esti;
f) să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii; = contributiile le platim cu varf si indesat si inca ceva pe deasupra ca, de, tre' sa ne avem bine cu statu' sa ne acopere cand facem manarii;
h) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului; = da, eliberam, eliberam, nicio problema, da' nu pe loc, peste vreo 2 - 3 zile suntem capabili sa eliberam o adeverinta simpla din care sa rezulte ca x sau y este salariatul nostru; nu de alta, da' ne doare mana sa semnam in aceeasi zi; plus ca tre' sa facem verificari, sa vedem la ce-i trebuie salariatului adeverinta, ca noi n-avem incredere decat in noi si-n umbra noastra, nu in salariat; parca poti stii cu ce dusman dormi in pat; vorba aia, paza buna trece primejdia rea.

Codul Muncii, in viziunea pseudomanagerului 1

Codul Muncii, in viziunea pseudomanagerului roman (am spicuit numai cateva dintre drepturile si obligatiile angajatului/angajatorului, ca sa nu ma plictisesc nici eu de scris si nici altul de citit):

Art. 39. [principalele drepturi şi obligaţii ale salariatului]

(1) Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:
a) dreptul la salarizare pentru munca depusă = munceste tu, ca am io grija sa te platesc... dupa ce trece criza; si atat cat consider io ca meriti, ca sa nu crezi ca face pielea ta mai mult si nu vreau io sa-ti dau; doar suntem o companie respectabila; hahalero care esti tu hahalera;
b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal = daca te-as concedia, ai avea o gramada de repausuri, si zilnice, si saptamanale; zi mersi ca ai de munca intr-o companie respectabila; ten plm si pune osu' la treaba; japita ordinara;
d) dreptul la egalitate de şanse şi de tratament = ce zici, ma? da' ce, ma, am copilarit impreuna sau ne-am tocit coatele pe aceleasi banci ca sa fii tu egalu' meu sau al alorlalti care stiu sa ma pupe in c*r, cum se intampla in orice companie respectabila cum e a noastra? reati ai dreaq de nespalati; huooooooooooooo;
e) dreptul la demnitate în muncă = da' ce, ma, adica de ce te-as pune io sa prestezi o munca de care sa iti fie rusine? vezi-ti de treaba ta, ca nu ti-a cerut nimeni sa-l pupi in c*r; aaa, doar daca vrei sa avansezi, atunci da, asta este altceva; da' tu n-ai cum sa avansezi din simplul motiv ca nu-mi place de moaca ta; esti multumit acum? ce demnitate, care demnitate? lucrezi intr-o companie respectabila unde nu ezitam sa ne aratam dispretul.. aa, asta... respectul fata de munca prestata de angajat;
f) dreptul la securitate şi sănătate în muncă = daca nu vrei sa fii atins nici cu o floare, stai in mortii ma-tii acasa, nu veni la serviciu sa te intretii cu prietenii tai, youtube si yahoo messenger, si dupa aia sa zici ca esti extenuat si ca te-ai imbolnavit; asta e o companie respectabila, unde vii sa dai tot ce ai mai bun in tine; zdreanto care esti tu zdreanta;
g) dreptul la acces la formarea profesională = daca n-ai fost in stare sa te formezi sigur, ce te face sa crezi ca as pompa io bani in c**u' tau ca sa te educ la varsta asta? o companie respectabila are nevoie de autodidacti, nu de milogi; hai ca poate ai treaba si io te retin;
h) dreptul la informare şi consultare = cu cine sa ma consult, ma? cu tine, ma? da' ce, ma, nu-s io destul de competent sa ma consult singur? doar d-aia am ajuns sa manageriez ditai compania respectabila, de competent ce sunt; si ce sa te informez? ce, io-s andreea esca, sa te tin la curent cu tot ce se intampla in companie? zdreanta ordinara ce esti. mars afara, ca deja a inceput sa puta a plebe;
i) dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă = las' ca doar nu sta baza in tine, sa ameliorezi tu conditiile de munca; conditiile de munca le asigur io, stiu io de ce ai tu nevoie chiar mai bine decat stii tu; hai, valea, ca-mi respiri aeru' inutil, iar o companie respectabila, cum este a noastra, are nevoie de un creier bine oxigenat;
k) dreptul la negociere colectivă şi individuală = negociere, zici? da' ce, te tin io cu forta? nu-ti convine cat iti dau, io nu te tin cu forta. iote, e coada la usa; la usa unei companii respectabile, desigur.

(2) Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:
a) obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului = pan-aici ti-a fost; las' ca te gasesc dracii de-acum incolo; ai semnat fisa postului, zici, nu? aha, si ai vazut ce scrie acolo, nu? "si alte sarcini trasate de..."; ce crezi, ca ma "face" pe mine un neica-nimeni? asta-i o companie care se respecta, cu viziune si valori, aici dansezi dupa cum cant eu, nu dupa cum ti se scoala tie; m-ai inteles?
b) obligaţia de a respecta disciplina muncii = lucrezi intr-o companie cu viziune si valori; daca nu vrei sa iesi regulat de aici, ai grija la atitudine; ciocu' mic ca io te tolerez pe tine, nu tu pe mine;
c) obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă = ei, acum, fie vorba-ntre noi, ROI-u' ala ar trebui sa fie el facut in conformitate cu Codul Muncii, da' doar nu s-a-ntalnit hotu' cu prostu'; angajatu' e pe plantatia mea... aa, asta... in compania mea, respectabila, desigur; io-s ala care trebuie sa aiba drept de viata si de moarte asupra sclavului... aa, asta... asupra angajatului;
d) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu; = pai, normal, ca aici nu-i casa fara stapan; e o companie care se respecta; ai semnat declaratia pe propria raspundere ca nu colaborezi cu concurenta? reati ai dreaq, ca nu va mai saturati;
f) obligaţia de a respecta secretul de serviciu = o companie cu viziune si valori are multi dusmani ("Dusmanii-mi poarta pica/Da' n-au valoarea mea"); sa te puna dreaq sa deschizi gura de fata cu concurenta, ca te fac sita.

Despre drepturile si obligatiile angajatorului (traducerea si adaptarea, by me), in postul urmator.

09 februarie 2009

Pseudomanagerii

Sunt extraordinar de bine platiti si duc companiile pe culmile succesului. Dar cu ce pret? Pretul il platesc mai intotdeauna angajatii din subordine si, de regula, acesta este munca foarte multa si bani foarte putini. Sunt ei, pseudomanagerii, cei care vin cu idei care de care mai inovatoare si mai profitabile. Cei mai multi au succes si se mandresc cu asta. Dar daca intrebi un simplu angajat daca este mandru ca lucreaza in compania x sau y, este foarte probabil ca raspunsul sa nu fie tocmai pozitiv. Si asta pentru ca mandria nu tine de foame si nici loc de medic curant. De ce tace si inghite angajatul roman? Simplu, stie cu cine se pune. Si nu, nu este vorba despre pseudomanager, ci despre sistemul romanesc. Tu, ca simplu cetatean, fara bani si fara relatii, nu te poti pune cu sistemul daca vrei sa-ti fie bine. Asta este marea problema, romanul simplu se teme sa nu ramana pe drumuri. Si atunci, desi poate in cele mai multe cazuri are dreptate, n-ai sa-l vezi pe angajatul roman fluturandu-i pseudomanagerului prin fata legislatia muncii. Daca tine la el si la familia lui, nu ii va cere socoteala pseudomanagerului. Pt ca pseudomanagerul va fi intotdeauna atoatestiutor si nu-i va placea niciodata sa fie tras la raspundere. Asa ca, angajatule, ori faci ciocu' mic si inghiti, ori te imprietenesti cu platformele de joburi (care si alea, fie vorba intre noi, te aburesc de nu te vezi), ori... devii emo (Tokyo Hotel, tru, alea, alea).

Pentru cine n-a inteles pana acum ce e ala "pseudomanager", o sa incerc o definitie cat mai ampla, pornind de la definitia cuvantului de baza - "manager" - asa cum apare ea in DEX:
- manager = persoană care are cunoştinţele şi talentul necesar pentru a valorifica profitabil resursele umane, financiare şi materiale ale unei societăţi comerciale, organizaţii etc; in momentul in care nu stii sau, din rea-vointa, refuzi sa "valorifici profitabil" una din cele trei componente, devii "pseudomanager".
Atributiile managerului in viziunea pseudomanagerului:
- stabilesc bugetul pe anul in curs;
- semnez niste demisii;
- caut potentiali parteneri de afaceri, cu renume pe piata;
- semnez niste demisii;
- inchei contracte cu partenerii pe care tocmai i-am prostit sa se lege la cap cu mine, reciproc avantajoase, evident;
- mai semnez niste demisii;
- dotez sediul companiei cu plasme si camere de supraveghere; dotez birourile celor din board cu calculatoare de ultima generatie si cu scaune superconfortabile ca sa nu faca hemoroizi;
- mai semnez cateva demisii;
- semnez fisa postului pentru alti o suta de sefi si sefuleti, care sunt in subordinea mea directa, neuitand sa specific acolo ca vor fi trasi la raspundere daca nu vor fi in stare sa le bage pumnul in gura celor pe care ii au in subordine si sa le taie elanul revolutionar;
- alte demisii, desigur;
- pun odorizante la veceuri;
- si parca mai era ceva..., imi scapa acum..., aa... cred ca era vorba de chestiile alea cu doua maini si doua picioare..., na, ca imi sta pe limba..., cum dracu le zice..., zi sa-i zic..., hai, ma, ce dracu'... ca-s cu sutele la mine in companie..., cum dracu' le zice..., asa, da, roboti..., asta era..., ba, parca..., pfui, ce lapsus am, parca totusi nu le zice "roboti"..., cum le zice, cum le zice,... aa gata, stiu, mi-am amintit... "oameni" le zice; aa, da, ma, sigur, is chestiile alea care conteaza cel mai putin in companie; da, ce era cu ei? de ce oare am vrut sa-mi amintesc cum se numesc chestiile alea? nu stiu, nu conteaza, nu-mi mai bat capu' acum ca is superepuizat; mai bine sa mai semnez niste demisii, ca sa ma relaxez.

07 februarie 2009

Haz de necaz

Din ciclul "Sa mai radem si noi de ei ca destul rad ei de noi":
La intrebarea "Ai facut sex vreodata cu un coleg de serviciu?" exista un raspuns sincer: "Am intretinut relatii sexuale zilnice cu seful meu direct... El ma f*tea la cap si pe mine ma durea in c*r!"

06 februarie 2009

De bunavoie si nesilit de nimeni, te lasi exploatat de noi?

Cam asa s-ar traduce ofertele de angajare din ziua de azi. Sigur, semnezi un contract, unii te-ar sfatui sa iti iei si un avocat cand semnezi contractul colectiv de munca, doar ca, in practica, e ceva mai greu de realizat lucrul asta, pt ca, de regula, nu ti se lasa timp nici macar sa-l citesti ca lumea, daramite sa mai stai sa-i aprofundezi continutul. Plus ca e batut in cuie si nu multi angajatori (chiar ma intreb daca in Romania or exista angajatori din astia) sunt de acord sa adaugi nush ce clauze care, fireste, vor fi in favoarea ta si il vor dezavantaja pe el. Si uite asa, luandu-l pe "se poate si mai rau" in brate, semnezi. Da-mi voie sa-ti spun ca, in majoritatea cazurilor, ai pus-o. Cand ai un salariu bun, nu ti se pare o tragedie foarte mare faptul ca lucrezi zi-lumina si ca nu mai ai viata personala. Sigur, in timp, repercusiunile nu vor intarzia sa apara. Dar cand ai un salariu de kkt (a se citi invers proportional cu volumul de munca) si munCA CAT cuprinde, zau ca nu te mai incalzeste faptul ca lucrezi intr-o companie de prestigiu, recunoscuta la nivel national si poate international. Orgoliul personal nu tine de foame si nici nu-i doctor. Dupa doua-trei luni incepi sa-ti dai seama ca "actualul loc de munca e mai nashpa decat toate de pana acum", ca in realitate niciun angajator nu-i mai breaz ca altul. Prin urmare, nu te mai multumesti cu faptul ca lucrezi intr-un sediu utilat la standarde internationale, in timp ce mintea angajatorului se incapataneaza sa ramana "utilata" la standarde nationale, ba, mai mult decat atat, neaos comuniste. Si te mai si imbolnavesti pe deasupra. Si atunci, un binevoitor iti va aduce aminte ca "peste tot e la fel". Deci ce ti-ar mai ramane de facut? Ar fi ceva alternative: ori taci si inghiti (remember: "ciocul mic ca acum noi suntem la putere"), ori, daca esti un spirit mai intreprinzator, iti faci propria afacere si din abuzat (asta ca sa nu zic cuvantul ala care incepe cu "fu" si se termina cu "tut") devii abuzator, ori iti bagi cel mai de pret organ in ea de tara si te duci unde te-or purta picioarele, numa' sa te vezi dincolo de granita, ori prestezi bine in anumite pozitii si, cu putin noroc, devii un/o intretinut/a de toata stima si de tot respectul (asta daca nu esti prea pudibond/a si cu principii, lucru care, de altfel, dauneaza grav). In rest, toate bune. "Succesuri" fara numar si vant bun la pupa.

01 februarie 2009

Îndemn la luptă

Poezia de mai jos nu-mi apartine, din pacate, ii apartine lui Radu Gyr, dar lectura ei mi se pare foarte potrivita in momente de cumpana. Sunt din ce in ce mai multe momente in viata in care ai nevoie de sprijin, de incurajare, de orice fel de suport.

Nu dor nici luptele pierdute
Nici rănile din piept nu dor
Cum dor acele braţe slute
Care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îţi cântă
Ce-nseamnă-n luptă-un braţ răpus?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
Când te ridici cu-n steag mai sus?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri
Nici ochii când în lacrimi ţi-s
Adevăratele înfrângeri
Sunt renunţările la vis.