24 aprilie 2010

Interpretabilitatea jurământului lui Hipocrat

Aţi avut vreodată curiozitatea să citiţi jurământul lui Hipocrat? La mine a venit curiozitatea asta aşa, dintr-odată. Hm, interpretabil. El, jurământul. Şi în două variante. Că, deh, aia originală nu mai era în tendinţe pe la anu' 1975. Adică cine mai jura pe zei în secolu' 20?
Aşa că s-au mobilizat elveţienii şi l-au adus pe Hipocrat mai aproape de zilele noastre. Bine, s-au mobilizat şi-ai noştri, nu-i vorbă, de au tradus ce ziseră elveţienii că zise Hipocrat. E drept că un pic cam stângace, da' mai contează că "viaţa ţi-o consacri umanităţii" sau "o pui în slujba umanităţii"? E bine şi cu "consacrarea în slujba umanităţii", oricum nu-l respectă decât medicii care lucrează la privat. Ştiu, ştiu, sunt aceiaşi care lucrează şi la stat, numai că statu' n-are pe ordinea de zi motivarea de natură financiară a medicilor. Şi nici reabilitarea unor spitale care arată ca după bombardament. Şi nici achiziţionarea de aparatură modernă.
Ce mai tura-vura? Ai nevoie de serviciile medicului, de cunoştinţele şi de experienţa lui şi mai ales de atenţia lui? N-ai decât să ţi-l motivezi. Te ia de la stomac când intri într-un spital de stat? Ete, fleoşc. Confortu' îl ai acasă. Mă rog, dacă vrei musai confort, s-au inventat spitalele private. Lipseşte aparatura modernă sau instrumentarul nu e sterilizat? Eh, riscurile încep din momentul în care te naşti, iar norocul e cel mai bun medic, până la urmă.
Desigur că avem mulţi medici buni. Doar că eu nu la competenţă mă refer, ci la firea umană care se vrea motivată. Am auzit că ar fi şi medici care nu iau şpagă, care îşi dau tot interesul să te facă bine total dezinteresaţi. Şi cred că sunt. Dar oare câţi dintr-ăştia or fi mai rămas în România?

Citez din jurământ:

"Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate" (mai ales dacă mă dă la televizor). Cu conştiinţa faptului că nu pot supravieţui doar cu salariul de la stat şi cu demnitatea familistului care vrea tot ce-i mai bun pt a lui familie.

"Sănătatea pacienţilor va fi pt mine obligaţie sacră". Ei, acu', dacă instrumentarul o fi nesterilizat, nu-i vina mea, că io am doar obligaţia să-l mânuiesc corespunzător, nu să-l şi curăţ de bacterii.

"Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic". "Toate mijloacele" presupunând, cum altfel, şi mijloace financiare. Că doar nu zice explicit "toate mijloacele, mai puţin şpaga de la pacienţi".

"Colegii mei vor fi fraţii mei". Normal, pt asta s-a inventat Colegiul Medicilor. Ca să-i redea unui Ciomu dreptul de a profesa.

"Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială". Da' consideraţii financiare se pot interpune? Răspuns final: da. Recunosc că m-am întrebat dacă nu cumva "consideraţiile de stare socială" se suprapun întrucâtva "consideraţiilor financiare". Cum ar veni, medicul nu are voie să facă diferenţa între un nabab şi un badea Gheorghe atunci când le prescrie un tratament. Şi pe bune că nici n-o face dacă marchează cum trebuie badea Gheorghe.

"Voi păstra respectul deplin pt viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare...". Şi marmota învelea ciocolata în staniol...

Medicii ca medicii, da' de asistente ce ziceţi? Cam ele fac legea prin spitale, nu? Păi au mai multe drepturi decât ăi cu facultăţi, că ele pare-mi-se nu se iau după ce grăit-a Hipocrat, ele ştiu mai bine că România e o ţară cu nevoi speciale. Şi când ai nevoie de ceva, orice, marchezi banu', şi când n-ai nevoie de nimic, tot marchezi banu' că poate are nevoie de el altu' care-i mai şmecher ca tine.
Ce să zic? Am mai bine de 3 luni de zile de când mă tratez într-o clinică privată. Nu spun ce mă doare, că nu asta contează. Şi oricum, cea mai mare durere a fost pricinuită de suma pe care a trebuit s-o dau. Două salarii de-ale mele şi încă un milion peste. Noroc că s-a putut cu rate. Mă duc însă relaxată. Nici nu simt că mă duc la medic. Miroase a odorizant - din ăla care emană când treci prin faţa lui -, nu a seruri şi nici a dezinfectant ieftin. Aştept într-o recepţie unde am reviste, televizor, pereţi viu coloraţi şi tablouri, iar când îmi vine rândul, recepţionera mă conduce în cabinet. Într-o zi, doctorul s-a scuzat de vreo 4 ori faţă de mine pt că a întârziat şi pt că m-a făcut să-l aştept. Mi-a şi explicat motivele şi m-a rugat să-l înţeleg :). Oare pacienţii lui de la Elias l-or fi auzit vreodată cerându-şi scuze faţă de ei? Nu-s mofturi, dar pun mare preţ pe confortul meu psihic. Chiar dacă pt asta fac eforturi supraomeneşti.
Şi cum spuneam - sau cum n-am apucat să spun - am citit/văzut/auzit că se întâmplă atâtea nenorociri în clinicile şi spitalele de stat, că mulţi dintre purtătorii de halate albe par mai degrabă instruiţi să se ocupe de animale decât de oameni, încât n-o să ajung prea curând acolo, decât dacă, vreodată, voi fi în incapacitate de a lua decizii şi va trebui să decidă altul pt mine. Iar dacă n-o să am bani să merg la un spital privat, probabil că o să prefer să mor.

02 aprilie 2010

Moare un mit. Se naşte o epistolă. Analiză pe text

Notă
Această postare este un pamflet. Orice asemănare cu persoane cunoscute este pur întâmplătoare.



Motto
Cinicul ştie preţul oricărui lucru, dar nu ştie valoarea niciunuia. (Oscar Wilde)


Sunt eu, corectorul frustrat, care, în loc să-şi vadă de casă în prag de sărbătoare, se ţine de analize. Am în sânge microbul scrisului mult (şi pe cel al vorbitului, da' mai puţin), iar acum tentaţia e mare.
Am citit cu multă atenţie şi cu şi mai mult interes o scrisoare pierdută pe bloguri şi recuperată de... reţele interne. Expeditorul - să-i zicem "Stowe". Destinatarul - personajul colectiv "unchiul Tom" (ăla cu coliba). Referentul - păcuraru' Păcuriciu. Şi, din încordarea mea izvorâtă din interes şi atenţie, cum ziceam, mi-a venit cheful. De scris. Şi de analizat. Cum o făceam la şcoală. Şi iată ce a ieşit:

Caracterizarea personajului central (adicătelea, cum ar veni, expeditorul):

- are numeroase calităţi: "... nu am pacalit sau inselat pe nimeni, am ramas vertical si principial...", aşa încât, conform zicerii "cine se aseamănă se adună", dl. Stowe nu s-a lăsat înconjurat decât de "oameni de inalta tinuta profesionala si morala";

- cu bun simţ, calitate de care se pare că ăl mai neprincipial profită cu vârf şi îndesat: "(păcuraru' Păcuriciu - n.r.) Nu isi mai aduce aminte de multe si in rest mizeaza [...] pe bunul meu simt";

- cu o coloană vertebrală făr' de cifoze, lordoze şi alte scolioze, dl. Stowe devoalează caracterul condamnabilo-deplorabilo-mizerabil al păcurarului, fără a-i minimiza însă calităţile fine şi... sofisticate: "Minte fara sa clipeasca, minte cand respira, minte sofisticat. De un cinism care explica multe dintre actiunile sale";

- se încrede în profesionalismul lui Tom (tot ăla cu coliba) şi, pe cale de consecinţă, se converteşte în apărătorul lui: "(Acelaşi păcurar Păcuriciu) a insultat mereu profesionalismul oamenilor si actul jurnalistic." (Btw, corectorii nu intră aici, ei nu pot fi profesionişti atât timp cât nu vor fi în stare să explice pe înţelesul tuturor de ce corect este "ucraineni" şi nu "ucrainieni", "proprietar" şi nu "propietar", "strângeţi rândurile" (pers. 2 pl.) şi nu "strânge-ţi rândurile");

- respectă creaţia supremă a lui Dumnezeu, omul, prin urmare nu poate decât să adopte o atitudine de condamnare a celui care acţionează contrar principiilor şi convingerilor sale: "... am auzit [...] o serie de observatii si dovezi care pun sub semnul intrebarii orice urma de credibilitate si respect asupra oamenilor";

- are defecte ca tot omu' şi nu se sfieşte să şi le recunoască (nu-şi face mea culpa, dar pare să le fie recunoscător oamenilor toleranţi): "As vrea sa va multumesc [...] pentru ca mi-ati suportat firea impulsiva si temperamentul coleric";

- are regrete şi, probabil, dacă ar putea da timpul înapoi, nu şi-ar mai măsura forţele cu femeile, nu le-ar mai face să plângă urmare a ameninţărilor nejustificate, le-ar asculta fără a face mişto de ele, nu şi-ar mai da angajaţii cu capul de uşi, nu i-ar mai discrimina, nu i-ar mai hărţui doar-doar or pleca de bunăvoie, ar respecta prevederile codului muncii pe plantaţie, nu ar avea procese cu angajaţii şi nici n-ar mai fi nevoit să-şi trimită omuleţii la tribunal să jure strâmb pe Biblie şi, în general, nu şi-ar mai bate joc în niciun fel de Tom: "Regret ca nu mi-am facut mai mult timp pentru oameni [...] Sa ii cunosc si sa ma bucur mai mult de prezenta lor acolo." Referitor la lipsa timpului, în mod sigur a fost tardiv când şi-a dat seama că timpul nu se face de la sine, ci şi-l face fiecare în funcţie de necesităţi. Exemplu: un timbilding la Brazil este infinit mai necesar decât primirea în audienţă a unui unchi, să-i zicem Tom;

- este intrigat de atitudinea păcurarului Păcuriciu faţă de el şi, sub puternica impresie a unui gest pe care-l faci atunci când vrei să scapi de un lucru nefolositor, dl. Stowe comite un anacolut dtf (!!! e "dtf", nu "stf", adică "de toată frumuseţea", pt neiniţiaţi!!!): "mie care am facut atatea pentru aceasta companie [...] a fost in stare [...] sa ma arunce efectiv afara din companie ca pe un gunoi";

- către final, dl. Stowe îi dă un sfat înţelept lui Tom, în aceeaşi manieră stângace gramatical: "Strange-ti randurile si nu lasati sa fiti folositi unii impotriva altora [...] ramaneti verticali si inflexibili cu valorile si principiile pe care le aveti".

Sfârşitul epistolei e sentenţios şi vine ca un avertisment adresat păcurarului Păcuriciu, amintindu-i că, dacă art. 16 din Constituţie (ştiţi voi care) e discutabil şi negociabil pe Pământ, în alte dimensiuni, nepământene de data asta, nu mai există loc de întors: "De justitie mai scapi dar de JUSTITIE nicio sansa!"


Cum v-a plăcut analiza mea? Primesc notă? Staţi că nu mai ţin minte: suntem în săptămâna în care se trec notele în catalog sau în aia în care sunt profesorii în grevă şi nu se trec notele?


Finalul meu - plagiat şi neoriginal :)
I-aş face un reproş, dar ar trebui să-i folosesc numele. Nu-i nimic, l-a folosit unchiul Tom.
V-aş mulţumi, dar nu obişnuiesc să mulţumesc pt clipele amare pe care le primesc. V-aş rămâne datoare pentru lunile frumoase petrecute împreună, dar n-am avut parte de niciun strop de frumuseţe. Mi-aş cere umil iertare pentru toate greşelile pe care le-am comis, dar nu am greşit decât faţă de mine.
V-aş îmbrăţişa, dar mă tem că nu aţi agrea îmbrăţişarea unui "nimeni pe pământ":)

Oana A
(fost) corector anonim la AH
actual împăcată cu mine




Paşte fericit şi gânduri bune! Şi s-aveţi parte de cel mai bogat iepuraş necrizat!


P.S.: Răspund de luni încolo, dacă am la ce, că pân-atunci îs oaierles, cum s-ar zice.