07 martie 2009
Prietenu' meu, afepeu' 1
Afepeu' (AFP), adica institutia aia care iti ia banii sa-i vare in bugetu' de stat, mi-a scos peri albi. Mai ales de cand sunt bucuresteanca cu acte in regula, ca pana a nu fi bucuresteanca, facea mama oficiile de contribuabil constiincios, care e cu darile la zi si ar fi in stare sa declare pana si scamele din covorul persan daca s-ar pune impozit pe ele. De cand mi-am facut buletin de Bucuresti, mare belea pe capu' meu. Cumperi casa in Bucuresti, du-te la afepe sa o inscrii pe rol, vinzi loc de parcare, du-te la afepe sa-ti elibereze adeverinta ca ai platit impozitu' la zi, esti proprietar de orice, du-te la afepe sa-ti platesti impozitu' pe proprietati, lucrezi in presa, du-te la afepe sa-ti inregistrezi contractul de cesiune a drepturilor de autor. Si zau ca n-ar fi mare efortu' daca n-ar fi atata birocratie, jde mii de hartoage de completat si atat de batute-n cap functionarele de la ghiseu. Sa incep cu inceputu'. Primul meu contact cu afepeu' a fost dupa ce am intrat in posesia garsonierei livrate la pachet cu locul de parcare si a trebuit sa ma duc sa declar ambele proprietati la Fisc. Simplu pana aici, cateva copii de pe contracte si schite cadastrale, o cerere relativ simplu de completat, si mi-am inscris ambele proprietati pe rol. Vine momentul sa vand locul de parcare. Ma duc la AFP Oltenitei sa cer adeverinta din care sa reiasa ca mi-am platit impozitu' la zi. "Pai nu va putem elibera adeverinta, pt ca nu ati inscris pe rol locu' de parcare. In baza noastra de date nu figurati decat cu garsoniera din Vitan-Birzesti." "Ba l-am inscris atunci cand am inscris si garsoniera. Ambele proprietati sunt trecute pe contractul de vanzare-cumparare din care aveti si dvs o copie. Am platit impozit pe amandoua." "Nu stiu ce sa va spun. La noi nu figurati cu locul de parcare. Mergeti la sediul din Nitu Vasile sa vorbiti direct cu inspectoarea care v-a lucrat dosarul." Mi s-au inmuiat picioarele. Expedierea de la un functionar la altul, de la un sediu la altul nu-mi mirosea a bine si nu ma facea sa ma simt tocmai confortabil. Cu atat mai mult cu cat trebuia sa obtin acea adeverinta cel mai tarziu a doua zi, pt ca trebuia sa ma prezint cu ea la notar, care notar ceruse deja la Cadastru extrasul de carte funciara a proprietatii scoase la vanzare, care extras nu e valabil decat 3 zile, care m-a costat 1 milion jumate, care daca nu obtineam adeverinta ca am platit impozit pe locul de parcare copia de pe carte funciara era numai buna de aruncat la gunoi, care milionul meu, care in aceste conditii vanzarea se amana, care o luasem razna numa' la gandurile astea. Dar cum lucrurile bune se intampla cand te astepti mai putin, am avut placuta surpriza de a mi se rezolva problema pe loc. Adica, fireste, fusese o scapare a alora de la afepe pe care nici in clipa de fata nu mi-o pot explica; adica eu in baza lor de date eram doar proprietara de garsoniera, nu si de loc de parcare, dar impozitul mi-l incasasera pe ambele proprietati!?!?! In fine, incredibil de amabila inspectoarea care mi-a preluat problema, am ramas sincer uimita. Mi-a eliberat adeverinta, nu inainte de a mai plati odata impozitul pe locu' de parcare, impozit pe care il platisem cu vreo luna inainte, odata cu impozitu' pe garsoniera. Am fost atat de bucuroasa ca mi-a eliberat adeverinta aia, ca nu am stat sa ma cert cu ele din cauza faptului ca platisem de doua ori pt aceeasi proprietate, oricum era vorba de vreo 5 roni. Si toate s-au desfasurat conform planului. Adeverinta de la AFP, adeverinta de la asociatia de proprietari (asta e alta poveste tragicomica made in Romania - printre actele pe care mi le-a cerut notarul sa i le-a duc pt a perfecta vanzarea locului de parcare s-a numarat si adeverinta de la asociatia de proprietari ca am platit intretinerea la zi, intretinere care priveste strict apartamentul si spatiile comune din bloc, nicidecum locul de parcare cu care administratia n-are absolut, dar absolut nicio treaba, atat timp cat proprietarul locului de parcare sunt eu, nu primaria, nu firma de constructii care mi l-a livrat la pachet cu garsoniera), copii de pe contractul de vanzare-cumparare, copii de pe buletin si extrasul de carte funciara care se afla deja la notar. Ar fi trebuit sa fie simplu, dar noi suntem atat de obisnuiti cu lucrurile complicate, incat daca ai fi inconjurat de lucruri simplu de facut, probabil ca te-ai simti ca pestele pe uscat. Sigur, acum sa nu-si imagineze cineva ca lucrurile s-au terminat aici. Nu, am vandut locul de parcare, e drept, notarul i-a spus actualului proprietar sa isi inscrie locul de parcare la afepe in termen de 30 de zile de la dobandire, iar mie nu mi-a zis nimic. Am presupus ca radierea se face automat, in momentul in care cumparatorul isi trece proprietatea pe numele lui. Ei bine, cine poate stii cum se face radierea? Cert este ca, atunci cand m-am dus sa platesc impozitul pe garsoniera pt anul 2009, am platit si pt locul de parcare care nu mai e al meu din octombrie 2008. Inca nu am rezolvat cu radierea pt ca nu am avut timp sa mai ajung la afepe, iar de sesizat, nu m-am sesizat pe loc, ci dupa ce am ajuns acasa. Suma era mica, de 6 lei pe tot anul, dar nu e vorba de suma pe care o platesc eu pt o proprietate care, apropo, nu mai e a mea, ci de modul in care lucreaza functionarii romani, bine platiti, de altfel. Continuarea odiseei mele si a prietenului meu, afepeu', in postarea viitoare. Episodul urmator: inscrierea contractului de cesiune la afepe.
Etichete:
AFP,
birocratie,
contract vanzare-cumparare,
impozit,
loc de parcare
2 comentarii:
Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea acestor termeni şi condiţii:
» Este interzis furtul nickname-urilor şi semnăturilor altor utilizatori.
» Sunt interzise comentariile care incită la acţiuni ilegale, precum şi cele care conţin ameninţări sau violează viaţa privată.
» Nu sunt permise mesajele cu tentă antisocială, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene şi injuriile.
» Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor şi îşi asumă consecinţele în cazul unor acţiuni legale.
» Autorul acestui blog îşi rezervă dreptul de a şterge comentariile care nu respectă regulile de mai sus.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
AFP , adica ?
RăspundețiȘtergereDespre Administratia Finantelor Publice nu este vorba , eu cred ca este vorba de Directia Economica a Primariei !
Nu te contrazic, ca le stii mai bine decat mine p-astea. Da' totusi eu la AFP am ajuns, adica... asa scria pe institutie :))
RăspundețiȘtergereMultam de vizita.