24 aprilie 2010

Interpretabilitatea jurământului lui Hipocrat

Aţi avut vreodată curiozitatea să citiţi jurământul lui Hipocrat? La mine a venit curiozitatea asta aşa, dintr-odată. Hm, interpretabil. El, jurământul. Şi în două variante. Că, deh, aia originală nu mai era în tendinţe pe la anu' 1975. Adică cine mai jura pe zei în secolu' 20?
Aşa că s-au mobilizat elveţienii şi l-au adus pe Hipocrat mai aproape de zilele noastre. Bine, s-au mobilizat şi-ai noştri, nu-i vorbă, de au tradus ce ziseră elveţienii că zise Hipocrat. E drept că un pic cam stângace, da' mai contează că "viaţa ţi-o consacri umanităţii" sau "o pui în slujba umanităţii"? E bine şi cu "consacrarea în slujba umanităţii", oricum nu-l respectă decât medicii care lucrează la privat. Ştiu, ştiu, sunt aceiaşi care lucrează şi la stat, numai că statu' n-are pe ordinea de zi motivarea de natură financiară a medicilor. Şi nici reabilitarea unor spitale care arată ca după bombardament. Şi nici achiziţionarea de aparatură modernă.
Ce mai tura-vura? Ai nevoie de serviciile medicului, de cunoştinţele şi de experienţa lui şi mai ales de atenţia lui? N-ai decât să ţi-l motivezi. Te ia de la stomac când intri într-un spital de stat? Ete, fleoşc. Confortu' îl ai acasă. Mă rog, dacă vrei musai confort, s-au inventat spitalele private. Lipseşte aparatura modernă sau instrumentarul nu e sterilizat? Eh, riscurile încep din momentul în care te naşti, iar norocul e cel mai bun medic, până la urmă.
Desigur că avem mulţi medici buni. Doar că eu nu la competenţă mă refer, ci la firea umană care se vrea motivată. Am auzit că ar fi şi medici care nu iau şpagă, care îşi dau tot interesul să te facă bine total dezinteresaţi. Şi cred că sunt. Dar oare câţi dintr-ăştia or fi mai rămas în România?

Citez din jurământ:

"Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate" (mai ales dacă mă dă la televizor). Cu conştiinţa faptului că nu pot supravieţui doar cu salariul de la stat şi cu demnitatea familistului care vrea tot ce-i mai bun pt a lui familie.

"Sănătatea pacienţilor va fi pt mine obligaţie sacră". Ei, acu', dacă instrumentarul o fi nesterilizat, nu-i vina mea, că io am doar obligaţia să-l mânuiesc corespunzător, nu să-l şi curăţ de bacterii.

"Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic". "Toate mijloacele" presupunând, cum altfel, şi mijloace financiare. Că doar nu zice explicit "toate mijloacele, mai puţin şpaga de la pacienţi".

"Colegii mei vor fi fraţii mei". Normal, pt asta s-a inventat Colegiul Medicilor. Ca să-i redea unui Ciomu dreptul de a profesa.

"Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială". Da' consideraţii financiare se pot interpune? Răspuns final: da. Recunosc că m-am întrebat dacă nu cumva "consideraţiile de stare socială" se suprapun întrucâtva "consideraţiilor financiare". Cum ar veni, medicul nu are voie să facă diferenţa între un nabab şi un badea Gheorghe atunci când le prescrie un tratament. Şi pe bune că nici n-o face dacă marchează cum trebuie badea Gheorghe.

"Voi păstra respectul deplin pt viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare...". Şi marmota învelea ciocolata în staniol...

Medicii ca medicii, da' de asistente ce ziceţi? Cam ele fac legea prin spitale, nu? Păi au mai multe drepturi decât ăi cu facultăţi, că ele pare-mi-se nu se iau după ce grăit-a Hipocrat, ele ştiu mai bine că România e o ţară cu nevoi speciale. Şi când ai nevoie de ceva, orice, marchezi banu', şi când n-ai nevoie de nimic, tot marchezi banu' că poate are nevoie de el altu' care-i mai şmecher ca tine.
Ce să zic? Am mai bine de 3 luni de zile de când mă tratez într-o clinică privată. Nu spun ce mă doare, că nu asta contează. Şi oricum, cea mai mare durere a fost pricinuită de suma pe care a trebuit s-o dau. Două salarii de-ale mele şi încă un milion peste. Noroc că s-a putut cu rate. Mă duc însă relaxată. Nici nu simt că mă duc la medic. Miroase a odorizant - din ăla care emană când treci prin faţa lui -, nu a seruri şi nici a dezinfectant ieftin. Aştept într-o recepţie unde am reviste, televizor, pereţi viu coloraţi şi tablouri, iar când îmi vine rândul, recepţionera mă conduce în cabinet. Într-o zi, doctorul s-a scuzat de vreo 4 ori faţă de mine pt că a întârziat şi pt că m-a făcut să-l aştept. Mi-a şi explicat motivele şi m-a rugat să-l înţeleg :). Oare pacienţii lui de la Elias l-or fi auzit vreodată cerându-şi scuze faţă de ei? Nu-s mofturi, dar pun mare preţ pe confortul meu psihic. Chiar dacă pt asta fac eforturi supraomeneşti.
Şi cum spuneam - sau cum n-am apucat să spun - am citit/văzut/auzit că se întâmplă atâtea nenorociri în clinicile şi spitalele de stat, că mulţi dintre purtătorii de halate albe par mai degrabă instruiţi să se ocupe de animale decât de oameni, încât n-o să ajung prea curând acolo, decât dacă, vreodată, voi fi în incapacitate de a lua decizii şi va trebui să decidă altul pt mine. Iar dacă n-o să am bani să merg la un spital privat, probabil că o să prefer să mor.

12 comentarii:

  1. Eu cred ca una din marile probleme ale sistemului public de sanatate este ca nu exista coplata adevarata , pentru ca daca ar exista ar fi mult mai ieftin sa te tratezi la stat decat la privat .

    RăspundețiȘtergere
  2. pai si in momentul de fata e mult mai ieftin sa te tratezi la stat decat la privat :), problema e ca si calitatea serviciilor e direct proportionala cu pretul pe care-l platesti. romania oricum este o tara irecuperabila, si cu coplata, si fara coplata.

    RăspundețiȘtergere
  3. romania e o tara minunata, copulata in dos de smecheri si polulata de prostime

    RăspundețiȘtergere
  4. :) iar eu nu pot sa te contrazic. din pacate, cand zici "romania", intai iti vine in minte poporul si abia apoi spatiul geografic. multam frumos de coment.

    RăspundețiȘtergere
  5. un medic din romania trebuia sa trateze mult mai multi pacienti decat unul din alta tara, asta cu resurse minime si personal minim. Nu trageti in medici, nu e vina lor.

    un rezident va face de la 1, 6,5milioane pe luna. Jenant, dupa 6 ani in care ti-ai tocit creierii. Mai putin decat salarul minim pe economie. N-ar fi fost mai bine sa ne duce la capsuni, sa fim vanzatori la Kaufland?

    situatia, politicienii, coruptia generala.. se poate ataca, dar nu va luati de medici caci pana la urma, fiecare face atat cat poate. -> indiferent cat ia un medic pe langa, 24 de ore is aceleasi pentru toata lumea.

    unii ajung sa profeseze la spitale private. bravo lor. mergeti acolo, oameni buni.

    RăspundețiȘtergere
  6. medicii de la privat sunt aceiasi care lucreaza si la stat. insa atitudinea lor difera fundamental in functie de spatiul unde isi desfasoara activitatea. asta nu tine nicidecum de competenta lor.
    cu ce ma incalzeste pe mine, pacient, ca el, medicul, este extrem de competent, daca n-are timp (ca sa nu zic ca nu-si da interesul) sa ma consulte cum trebuie? iar de consultat "cum trebuie" nu ma consulta din doua motive: unul este, asa cum ai spus tu, ca are mult prea multi pacienti si trebuie sa-i "bifeze" pe toti, al doilea este ca nu-i motivat financiar. si de ce ar depune un efort invers proportional cu salariul pe care i-l da statul? ma rog, asta era o ironie ieftina :)
    mie, personal, mi-e extrem de scarba de vesnicul sictir intiparit pe mutrele cadrelor medicale - fie ele medici sau asistente.
    nu trag in medici. sau nu chiar. personal, trag, in primul rand, in tentativa asta de stat roman. as trage (si nu la figurat) fara nicio remuscare in conducatori, in politicieni, in toate hienele astea pe care nu le duce capul decat sa micsoreze pensiile. abia la urma as trage in medici. medicina ar trebui sa fie o vocatie, nu doar o meserie. pana la urma, un medic nu croieste haine, ci dispune de viata unui om.
    de ce sa-ti tocesti creierii atat amar de vreme in facultatea de medicina daca tot nu-ti place? sa dispui de viata unui om nu-i un job ca oricare altul, indiferent de ce face statul pt tine - si in general nu face nimic.

    RăspundețiȘtergere
  7. Adaugati functionalitate deosebita site-ului dumneavoastra prin posibilitatea de traducere a fiecarei pagini in peste 30 de limbi de circulatie internationala. Foarte simplu si eficient, prin inserarea unui mic cod pe care il puteti gasi la adresa http://www.anunturibucuresti.ro/traducere/ veti oferi fiecarui vizitator posibilitatea traducerii instantanee a oricarei pagini, intr-una din cele 35 de limbi de circulatie internationala. Acest cod este special conceput pentru site-urile romanesti si selecteaza implicit limba romana ca limba in care este scris textul original. La aceiasi adresa puteti gasi si un exemplu de functionare al codului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ma numesc dunea ionel din Ploiesti.Pe data de 5 Iulie 2005 Dr Chirurg Georgescu Florin Antonie de la Sectia Chirurgie I [a carui sectie este conducator} de la Spitalul Judetean Prhova{al carui Director General era},mi-a taiat {nu amputat }piciorul stang din coapsa in loc sa imi recomande Operatie By-pass, asa cum pe 15 Aprilie 2006 mi s-a facut BY-PAS la piciorul drept,cu toate ca un alt Dr Diaconescu Pavel mi-a ,,tratat" degetele piciorului drept in urma unei opareli, de a trebuit sa le inalature in timpul Operatie By-pass de catre Dr.Chirurg Droc Ionel de la Spitalul Militar Bucuresti, caruia ii multumesc ca am piciorul drept intreg fara jumatate de talpa!!.Revenind la pierderea piciorului stang din coapsa ,a trebuit o luna de TARGUIELI cu Chirurgul Georgescu Florin Antonie,care pe fata mi-a zis : La dumneata nu vine nimeni sa vorbeasca cu mine !?{adica Nu dai bani !?} si dupa ce sotia ia dat un Tablou Pictura,O icoana pe lemn si 4.000.000 lei, pe data de 5 Iulie mi-a taiat piciorul stang din coapsa fara sa imi recomande By-pass {eu nu stiam ca am posibilitatea de a-mi pastra piciorul prin Operatie By-Pass} !!Fac precizarea ca Nu aveam gangrena si Oscilatia {circulatia sangelui }era: picior stang -5 si picior drept -4 }!!!Concluzia:Nu toti Doctorii din Romania tradeaza Juramantul lui Hipocrate,dar majoritatea ,printre care si Chirurgul Diaconescu Florin Antonie si Dr. Diaconescu Pavel uramaresc venituri ilicite prin spaga !!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Dupa 6 ani de la amputarea piciorului stang din coapsa ,in urma unei deceptii,strgand,ore in sir :Nu mai pot,ma omor !!!"am ragusit si netratandu-ma de raguseala am facut cancer la laringe si in urma operatiei la laringe la Spitalul Coltea am ramas mut !!!Asa ca din cauza acestui Macelar Spagar Georgescu Florin Antonie de la Spitalul Judetean Prahova ,tradator a Juramantului lui Hipocrate, pentru Spaga {i-am dat 4.000.000 lei,un Tablou-pictura si o Icoana-lemn,},in loc sa imi recomande by-pas cum am facut la piciorul celalalt,m-a nenorocit !!!Continua sa isi faca de cap in aceeasi unitate !! Oare cate victima are acest Macelar-Spagar !!?

    RăspundețiȘtergere
  10. Hello, of course this paragraph is genuinely good and I have learned lot of things from it
    regarding blogging. thanks.

    Here is my page success factors (en.wikipedia.org)

    RăspundețiȘtergere
  11. Hello all, here every one is sharing such knowledge, thus it's
    good to read this website, and I used to go to see this website daily.


    Have a look at my web site: elvissightingbulletinboard.com

    RăspundețiȘtergere

Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea acestor termeni şi condiţii:
» Este interzis furtul nickname-urilor şi semnăturilor altor utilizatori.
» Sunt interzise comentariile care incită la acţiuni ilegale, precum şi cele care conţin ameninţări sau violează viaţa privată.
» Nu sunt permise mesajele cu tentă antisocială, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene şi injuriile.
» Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor şi îşi asumă consecinţele în cazul unor acţiuni legale.
» Autorul acestui blog îşi rezervă dreptul de a şterge comentariile care nu respectă regulile de mai sus.