29 octombrie 2010

Conştiinţa de pe urmă a bugetarului din spatele uşilor blocului operator

M-am sucit. Am zis că n-o să ajung prea curând într-un spital de stat fiindcă într-o astfel de instituţie nu-ţi este respectat dreptul de a nu fi tratat cu dosu' şi fiindcă n-am nici chef să mă duc să mă tratez de una şi să mă trezesc c-o nozocomială. La asta mai adaug şi stresul de a nu şti cu exactitate cât "se dă" la medici, asistente, infirmiere, brancardieri etc şi de a sta cu grijă dacă "or fi mulţumiţi". Ok, îmi torn cenuşă-n cap.

Ei, se întâmplă că mă luă prin surprindere urgenţa şi nu mai avusei timp să-mi mobilizez resursele financiare în scopul de a achita pe factură niscai servicii medicale private. Ce să zic? Pot să zic doar că unii/unele sunt în stare să aibă grijă de tine şi fără să-i/să le motivezi în prealabil. E adevărat că nici io nu m-am dus în spital având la mine doar replica "plătesc CAS-ul", dar am fost plăcut surprinsă să constat că unii medici nu primesc şpagă, că în sala de operaţie toată lumea care se agită în jurul tău e extrem de binevoitoare şi-ţi explică ce şi cum, deşi nu i-ai băgat mai nimic prin buzunare, sau că asistentele îţi schimbă perfuzia, îţi administrează calmante şi te pansează fără să le mituieşti (că eşti mulţumit de serviciul prestat şi că le bagi ceva în buzunar după, asta e deja altă poveste). Şi toate astea nu le fac cu un minus de 25%!!!

Dar altceva m-a amuzat - dacă mai poate fi vorba de amuzament când eşti într-o atare situaţie. Fiindcă până în momentul în care a început operaţia n-am ştiut care e al doilea medic care mă operează (!) - că primul îmi refuzase politicos banii -, am luat cu mine plicul la sala de operaţie, conştientă fiind că e posibil să n-am cum să-l plasez cui trebuie şi că s-ar putea "să se rătăcească" dacă rămâne la mine. Ei bine, plicul nu s-a rătăcit, doar ceva-ceva din conţinutul lui :). Adică, după operaţie, m-am întors cu el în rezervă, l-am văzut, dar verificarea conţinutului lui n-a fost prioritară în momentele alea. Şi, oricum, durerea pricinuită de dispariţia completă a conţinutului nu putea fi mai mare decât durerea fizică. Din fericire, n-a fost vorba de o dispariţie completă a conţinutului, ci doar de dispariţia unei bancnote amărâte de 50 de lei. Aşa încât n-am putut să nu apreciez faptul că sustrăgătorul n-a fost total lipsit de conştiinţă şi s-a gândit un pic şi la faptul că, fiind în spital, aveam nevoie de bani. Şi apoi, eram aproape şocată de faptul că personalul medical care mă avea în grijă era destul de conştiincios în relaţie cu mine - contrar ideilor mele preconcepute - încât n-am avut prea multe regrete legate de faptul că în drumul dintre sala de operaţie şi rezervă am... pierdut 50 de lei.
Ca să nu mai zic că o mână de brancardier care-ţi mângâie cu compasiune părul te face să uiţi de toate relele şi durerile :)

4 comentarii:

  1. am vz si io medici adevarati cand a nascut sotia.
    imi plac postarile tale care pleaca din suflet. din sufletul de a fi OM inainte de toate.

    RăspundețiȘtergere
  2. adevaru-i ca pana nu te lovesti tu insuti de astfel de probleme, esti tentat sa judeci oamenii prin prima povestilor si experientelor altora. asa am facut si eu pana m-am convins ca sunt si cadre medicale - bugetari - care isi fac datoria si se comporta omeneste cu pacientul indiferent daca acesta le baga sau nu plicul in buzunar.
    multumesc mult pt aprecieri. sanatate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Fiecare padure are uscaturile ei , dar nu toti doctorii si asistentele plus personalul auxiliar si-au propus sa faca bani cu orice pret de pe urma pacientilor .
    Tu ce urgenta medicala ai avut ?

    RăspundețiȘtergere
  4. ce bine-ar fi daca ar fi vorba doar de cateva uscaturi si restul sa fie oameni care-si fac treaba cum trebuie. dar nu stiu daca este asa...
    urgenta mea a fost... chirurgicala, cum am spus. alte detalii nu dau pt ca nu tin sa intorc stomacul pe dos nimanui :)

    RăspundețiȘtergere

Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea acestor termeni şi condiţii:
» Este interzis furtul nickname-urilor şi semnăturilor altor utilizatori.
» Sunt interzise comentariile care incită la acţiuni ilegale, precum şi cele care conţin ameninţări sau violează viaţa privată.
» Nu sunt permise mesajele cu tentă antisocială, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene şi injuriile.
» Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor şi îşi asumă consecinţele în cazul unor acţiuni legale.
» Autorul acestui blog îşi rezervă dreptul de a şterge comentariile care nu respectă regulile de mai sus.